Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri seara, că pe el nu îl interesează ordonanţele privind graţierea şi de modificare a codurilor penale deoarece, ”indiferent ce prevederi vor fi în acele ordonanţe”, lui i se pot face dosare ”unul după altul” şi că miza este prea mare pentru ca ”sistemul” să-l ”scape din mână”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am văzut sau am auzit sau mi-au spus mai mulţi că se discută că sunt făcute pentru mine. Pe mine nu mă interesează. Ca s-o discutăm foarte clar, indiferent ce prevederi vor fi în acele ordonanţe, mie oricum mi se pot face dosare unul după altul. Eu nu mă îmbăt cu apă rece că vor face ei nu ştiu ce ordonanţe şi o să mă scape sistemul din mână. Nu cred aşa ceva pentru că miza este foarte mare”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat sub ce formă crede el că ar trebuie adoptate măsurile prevăzute în cele două proiecte de ordonanţă de urgenţă puse în dezbatere publică, Liviu Dragnea a spus că el nu este ”părerolog” şi că aşteaptă poziţia Guvernului.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Nu sunt părerolog. Ceea ce spun, eu îmi asum. Încă o dată spun şi e pentru ultima dată: aştept cu foarte mare interes şi cu foarte mare curiozitate să văd Guvernul în această privinţă că are o poziţie, poziţia unu, poziţia doi, poziţia trei, dar o poziţie pe care să o înţelegem cu toţii. Este foarte simplu. Mai important decât să nu iei o decizie este să iei o decizie. Că le adopţi, că nu le adopţi, că faci lege, că îţi asumi răspunderea, dar la un moment dat trebuie să ia o decizie. Eu îmi asum întreaga responsabilitate, de aia sunt foarte interesat”, a conchis liderul PSD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.