Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat vineri, la Parlament, că miniştrii şi premierul Sorin Grindeanu şi-au depus demisiile în alb la partid, în momentul în care au preluat guvernarea, dar el nu le va folosi, deoarece demisia trebuie să fie un act "asumat şi explicat".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Toţi, atunci când şi-au primit mandatele. Nici nu ştiu unde sunt depozitate aceste demisii în alb, dar ei au făcut gestul ăsta, dar eu nu le folosesc”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat dacă toţi miniştrii şi-au depus demisiile în alb la momentul preluării portofoliilor.

Chestionat în continuare dacă şi premierul Sorin Grindeanu şi-a depus o astfel de demisie, liderul PSD a răspuns afirmativ, dar a reiterat faptul că nu intenţionează să le folosească.

„Din câte am auzit, da, dar eu nu le folosesc, pentru că nu cred că asta e o procedură corectă. Adică, nu mă duc şi le iau din sertar şi le pun data. Eu nu procedez aşa. Am mai avut un caz de genul ăsta şi nu...”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Întrebat de ce miniştrii şi-au depus demisii în alb, Liviu Dragnea a susţinut că, probabil, a fost „euforia formării Guvernului”.

„Probabil că, în euforia formării Guvernului, unul dintre ei a avut această idee şi au făcut acele demisii în alb. Nu mă interesează acele demisii în alb. Cine vrea să-şi dea demisia trebuie să fie un act asumat şi explicat, nu o demisie lăsată în alb care este activată”, a completat liderul PSD.

Chestionat în continuare care este procedura corectă după evaluare, preşedintele PSD a spus: „Deocamdată nu ştim dacă vom propune schimbări în guvern, indiferent despre cine ar fi vorba din guvern”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.