Preşedintele PSd, Liviu Dragnea, întrebat cum vor vota senatorii PSD la solicitarea DNA privind ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu a spus că dosarul va fi studiat cu atenţie. ”Eu sunt Mama Omida, acum sincer?”, a spus şeful PSD, apreciind că ”senatorii PSD au personalitate”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am înţeles că astăzi Biroul Permanent a trimis solicitarea la comisia juridică şi de acolo intră pe procedură regulamentară. (...) Eu sunt Mama Omida, acum sincer? Senatorii PSD au personalitate. Am spus-o, se vor uita cu atenţie pe acest dosar şi nu facem bine nimănui să ne pronunţăm înainte. Nu sunt senator şi nu am acces acolo”, a spus Liviu Dragnea, luni, la Parlament, fiind întrebat cum vor vota senatorii PSD la a solicitarea DNA privind ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu. 

Biroul permanent al Senatului a discutat, luni, cererea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului.Cererea a fost trimisă la Comisia juridică, iar în următoarele 14 zile va putea fi studiat dosarul. acesta are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini. 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru încheierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.