Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi, la Parlament, că de 1 Mai va merge la pescuit, în România, trecând vremurile când exista o acţiune organizată în partid pentru a sărbători Ziua Muncii. Preşedintele social-democraţilor a povestit cum petrecea în copilărie de 1 Mai, cum mergea cu toţi elevii la acţiuni de defilare, el fiind şi comandant de detaşament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Prin muncă. Sunt totuşi câteva zile libere şi mulţi colegi de-ai mei vor participa în sate, la oraşe, unde se organizează tot felul de acţiuni. Nu există o acţiune stabilită sau un pachet de acţiuni stabilit în partid pentru aceste zile. Au trecut vremurile alea”, a precizat Liviu Dragnea, întrebat cum va petrece Ziua Muncii.

Chestionat în continuare ce va face el, liderul PSD a spus că va merge „la pescuit aici, în România”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a relatat cum sărbătorea ziua de 1 Mai când era copil.

„Când eram mic ne îmbrăcam ca toţi elevii mici, în cămaşă albă, cu cravată. Era şi o băscuţă albă, eu aveam şi un şnur că eram comandant de detaşament, se luau după note, şi mergeam la câteva acţiuni, după aia mergeam şi eu la pădure. Ce puteai să faci de 1 Mai? Mergeam în Zăvoi, pe Dâmbovnic, e un râu în nordul judeţului Teleorman unde mergeam la pescuit, dar la pescuit cu undiţa din trestie. De atunci am această boală”, a povestit Liviu Dragnea. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.