Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, că ideea eliminării impozitului pe profit şi înlocuirea lui cu impozitarea cifrei de afaceri a apărut după ce a observat că multinaţionalele raportează un profit de trei ori mai mic decât companiile româneşti, adăugând că trebuie făcut astfel încât toate firmele care acţionează în România să plătească impozit pe profitul pe care îl fac.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am înţeles că Guvernul face o analiză serioasă şi obligatorie. Avem nişte cifre: companiile mari multinaţionale, pe care trebuie să le sprijinim în continuare, au o cifră de afaceri de vreo 580 de miliarde de lei. Companiile româneşti au o cifră de afaceri de 550 de miliarde de lei. Cele care au o cifră de afaceri de 580 de miliarde, raportează doar 9 miliarde profit impozabil. Celelalte, româneşti, care au 550 de miliarde cifră de afaceri, raportează 27 de miliarde de lei profit impozabil. De trei ori mai mult”, a explicat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a spus că Guvernul trebuie să determine cauzele acestei situaţii.

”În condiţiile în care un asemenea grup de companii, cu o asemenea cifră de afaceri raportează doar atâta profit impozabil, acolo există nişte cauze. Cred că Guvernul este obligat să verifice dacă sunt cauze obiective şi atunci trebuie să fie sprijinite prin alte măsuri acele companii pentru că nu cred că în România vin doar cei care nu ştiu să facă afaceri. Dacă sunt cauze subiective, să vedem cum facem ca toate firmele din România să acţioneze cinstit în aşa fel încât, pe profitul pe care-l fac aici, statul român să primească acel impozit”, a mai precizat el.

Liviu Dragnea a spus că modificările programului de guvernare au fost făcute împreună cu reprezentanţii ALDE încă de săptămâna trecută.

”Aceste modificări pe programul de guvernare, unele au fost făcute joi la ora 13:30, unele vineri la ora 12:20. Am fost împreună la toate aceste discuţii, şi cei de la ALDE şi noi”, a susţinut Liviu Dragnea. 

Toate firmele din România vor plăti, de la 1 ianuarie 2018, un impozit pe cifra de afaceri în locul impozitului pe profit, care va dispărea, prevede noul program de guvernare al coaliţiei PSD-ALD. Măsura, o mare noutate fiscală, aduce beneficii statului, care încasează bani indiferent dacă firmele fac sau nu profit, şi dezavantajează puternic companiile, care vor plăti sume tot mai mari pe măsură ce se dezvoltă.

Măsurile sunt justificate prin faptul că România are cel mai mic grad de colectare a veniturilor la buget din Uniunea Europeană.

"Vom introduce impozitarea veniturilor pentru toate companiile din România, (impozit pe cifra de afaceri) începând cu 1 ianuarie 2018. Acest impozit va înlocui impozitul pe profit şi va avea 2 sau 3 trepte de impozitare", arată noul program de guvernare.

Dacă va fi aplicată, măsura va elimina cota unică de 16%, în vigoare din 2005, şi va schimba complet modul de taxare a afacerilor din România.

În plus, o taxă nouă va fi introdusă pentru companiile din energie.

"În ceea ce priveşte impozitarea profitului, o restabilire a echităţii considerăm noi că reprezintă impozitarea suplimentară a profiturilor obţinute din extracţia de resurse natural şi neprelucrate în România, cu cel puţin 20%, prin adoptarea noii legi a redevenţelor, cel târziu la finalul anului 2017", mai arată documentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.