Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, joi, că este „îngrijorat” de faptul că există ambasadori în România care îşi permit să le interzică parlamentarilor şi dreptul de a începe dezbaterea proiectului de modificare a legilor justiţiei, în timp ce ei merg la miniştri şi încearcă să promoveze interesele unor companii străine, ceea ce poate înseamnă corupţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am văzut ce s-a încercat să se facă ieri la CSM. Şi eu sunt îngrijorat de nişte ambasadori în România care îşi permit să ne interzică şi dreptul de a începe dezbaterea. Urmează să ni se interzică dreptul de a gândi”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD s-a declarat îngrijorat şi de faptul că „procurorii au începută să certe judecătorii”.

„Ştiţi ce mă interesează pe mine, ca preşedinte PSD şi al Camerei Deputaţilor, ca deputat şi ca cetăţean? Să văd ce spun asociaţiile magistraţilor şi Uniunea Naţională a Judecătorilor în România. Şi am văzut că acolo există o susţinere. Sigur că în final decizia va fi luată în Parlament, după o cumpănire serioasă, după o dezbatere serioasă, aşezată, nu cu patimă, nu pentru a servi interesul unuia sau altuia, nu pentru a subjuga ideea de justiţie”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a susţinut că ambasadorii, care critică proiectul de modificare a legilor justiţiei, merg la miniştri pentru a promova interesele anumitor companii străine.

„Am înţeles, fiecare cu îngrijorările lui. Şi eu sunt îngrijorat când ambasadorii merg la miniştri în fiecare zi să promoveze interesele unor companii străine. Cine ştie, poate cineva se gândeşte că poate şi asta înseamnă acte de corupţie. Că sigur că dacă aţi merge dumneavoastră la un ministru să promovaţi interesele companiei (...) aţi avea o problemă”, a conchis Liviu Dragnea.

Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar, precizează ambasada SUA la Bucureşti, care îi îndeamnă pe toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta ţării împotriva corupţiei şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale. În opinia Ambasadei SUA, instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic şi independent, precum şi de procurori independenţi, fără imixtiuni politice.

Şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România se declară îngrijorată de faptul că modificările anunţate de Tudorel Toader pe 23 august ar putea afecta independenţa Justiţiei în cazul în care ar intra în vigoare şi, totodată, spune că este surprinsă de unele materiale de presă potrivit cărora propunerile de modificare a legilor justiţiei ar fi fost discutate sau chiar sprijinite de Comisia Europeană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.