Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi seara, la Antena 3, că, în privinţa remanierii, a fost un punct de vedere al întregii coaliţii şi un alt punct de vedere al primului ministru şi a spus că el nu o să îşi permită niciodată să forţeze un prim-ministru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Miniştrii îşi fac treaba bine. (...) În coaliţie, la noi în partid, am susţinut aproape toţi că cea mai eficientă procedură este remanierea prin Parlament, prin schimbarea structurii Guvernului, şi erau mai multe variante de schimbare a structurii Guvernului, ceea ce ar fi făcut ca, teoretic, Iohannis să nu mai poată să respingă nişte miniştri pentru că n-au ţinută. Apropo, m-a întrebat dna Florea, o doamnă pe care eu o respect chiar foarte mult, e foarte bine pregătită, foarte serioasă, foarte bătăioasă şi spune: dle preşedinte, a zis că nu-i place ţinuta mea. Cu ce să mă îmbrac, în roz, în fuste scurte? A zis că poate vreodată mai are şansa să fie nominalizată şi să corespundă, să treacă de criteriile de la Cotroceni”, a afirmat Dragnea.

Liderul PSD a adăugat că „doamna prim-ministru a ezitat să vină în Parlament cu această procedură, probabil s-a gândit că nu e sigură majoritatea”.

„Noi i-am prezentat, documentat, cum stăm cu majoritatea, adică nu sunt probleme din punctul ăsta de vedere. Şi ar fi fost, pentru Guvern, în primul rând, un mesaj de forţă foarte serios. Adică nu stăm la discuţie cu Iohannis, nu intrăm în jocul lui Iohannis. Dar până la urmă, eu nu o să îmi permit niciodată să forţez un prim-ministru. E o decizie pe care trebuie să o ia, o simte. Dacă simte teamă, dacă nu este foarte sigur primul ministru pe o procedură, nu trebuie forţat, până la urmă poate are dreptate, dar s-a văzut ieri că e majoritate în Camera Deputaţilor foarte sănătoasă. (...) Noi la Senat, PSD şi ALDE, avem în plus 13. Deci pe plenul reunit, avem 20-30 de voturi în plus peste majoritate”, a susţinut Dragnea.

Întrebat că poate prim-ministrului îi e teamă că unora le poate fi sucită mâna la spate, Liviu Dragnea a replicat: „Eu am abordat şi subiectul ăsta, dar cei cărora li se putea răsuci mâna la spate s-au dus la răsucitori, adică la şefii lor. Adică nu prea mai avem. Aveţi impresia că pentru votul de ieri nu s-a încercat să se răsucească mâini la spate? Hai să fim serioşi! Dar grupurile PSD sunt acum grupuri foarte stabile”.

„A fost un punct de vedere al întregii coaliţii şi un alt punct de vedere al primului ministru. Sigur, suntem în situaţia în care sunt trei ministere cu miniştri interimari”, a mai declarat Dragnea.

Întrebat dacă s-a renunţat la varianta restructurării, liderul PSD a răspuns: „Nu ţine de mine, nici de dl Tăriceanu. Şi eu, şi dl Tăriceanu, şi colegii din coaliţie i-am spus că majoritatea este stabilă, este asigurată. Dacă vreodată se hotărăşte să vină în Parlament cu remanierea prin schimbarea structurii Guvernului, e bine-venită şi are siguranţă maximă. Dacă vrea să continue interimatele, iar nu este mare problemă pentru noi”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, într-un interviu pentru Adevărul, că ea s-a opus restructurării Guvernului, că nu doreşte Guvernul Dăncilă 2, deoarece consideră că Executivul funcţionează bine în actuala formulă şi a spus că este „puţin probabil” să se răzgândească.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.