Liderul PSD, Liviu Dragnea, ia în calcul posibilitatea de a adopta prin Ordonanţă de Urgenţă modificările Codurilor penale, catalogând drept "pertinentă” această variantă, în condiţiile în care, spune el, opoziţia şi preşedintele Klaus Iohannis blochează tot timpul legile în Parlament, prin atacarea lor la Curtea Constituţională. El a afirmat că un astfel de demers "are foarte mare sens" şi că va vorbi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat de ce PSD nu ia în calcul să modifice Codurile în acelaşi fel în care a procedat şi Monica Macovei atunci când era ministru al Justiţiei, adică prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, Dragnea a spus că este o variantă "pertinentă”.

"Vă referiţi la Codurile aprobate prin ordonanţe de urgenţă. Este foarte pertinent, o să ne gândim, sincer. E de luat în seamă, pentru că chiar astăzi mă gândeam, tot ce am aprobat în Parlament, tot ce am aprobat important, vorbim de legile care susţin şi fac parte din programul de guvernare, legile care sunt pe zona de justiţie şi alte legi care sunt dorite şi pe care le adoptăm, domnule, le-au întârziat într-o veselie. Ba atacă Iohannis sau atacă PNL, USR. Vine de la Curte, iar atacă, respinge Curtea, ajunge la Iohannis, atacă iar, cu toate că ştie că nu mai poate, dar atacă să treacă timpul şi după aia probabil că o să le întoarcă la Parlament, să zică <<domnule, articolul ăsta îl vreau aşa, şi nu invers>>, a declarat Liviu Dragnea, duminică seară, la Antena 3.

El a susţinut că acesta este şi motivul pentru care Legea achiziţiilor publice şi Legea privind parteneriatul public-privat au fost adoptate prin Ordonanţe de Urgenţă.

"Asta e motivul pentru care două legi fundamentale, Legea achiziţiilor publice, care transformă anii în luni - anii în care stăteam ca proştii toţi şi ne uitam că nu putem să facem nici o investiţie - şi Legea privind parteneriatul public-privat, le-am adoptat prin ordonanţe de urgenţă. Am aprobat prin lege Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. A şi anunţat PNL-ul şi USR-ul, acum se înghesuie, atacă la Curtea Constituţională. N-au nici un motiv, doar să-l întârzie, şi ceea ce spuneţi dumneavoastră are foarte mare sens şi o să vorbim săptămâna asta, o să vorbesc şi cu domnul Tăriceanu, şi cu doamna prim-ministru, şi cu domnul Toader şi să vedem, să facem o discuţie aşezată, pentru că e clar, pe Codurile penale vor ataca, va fi vacanţa parlamentară. Noi o să facem sesiune extraordinară, dar o să facem, iar atacă, şi o să ne gândim serios, un calendar posibil pe masă”, a declarat Dragnea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.