Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că premierul Dacian Cioloş ”face jocul” PNL în privinţa stabilirii datei alegerilor parlamentare, adăugând că liberalii nu vor câştiga sau pierde alegerile în funcţie de acest lucru. El a mai spus că interesul este ca la alegeri să vină cât mai mulţi români, însă cu cât se înaintează data spre luna decembrie există o posibilitate mai mare ca vremea să fie rea, iar oamenii să nu poată să vină la vot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu i-am spus-o şi premierului, şi nu i-am spus nici cu supărare şi nici cu nervi, dar părerea mea este că aici face jocul PNL. Este un joc prost, după părerea mea, pentru că PNL nu aşa câştigă şi pierde alegerile, în funcţie de dată, dar este foarte greu să nu te gândeşti, în condiţiile în care am văzut declaraţii publice ale unor membri ai guvernului tehnocrat, care au început să facă politică şi să spună că vor să candideze sau vor candida pe listele PNL. Ştiu că premierul Dacian Cioloş a schimbat câţiva secretari de stat numai pentru faptul că au fost la televizor în câteva emisiuni şi i s-a părut că au făcut politică. Şi l-am aprobat pentru asta, dar acum, când membri ai Guvernului fac lucrul acesta, se pare că nu doreşte să-i schimbe”, a declarat, joi, la Mamaia, Liviu Dragnea.

El a precizat că interesul la aceste alegeri este să vină cât mai mulţi români, dar cu cât se înaintează spre sfârşitul anului există riscul ca numărul alegătorilor să fie mai mic.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Interesul nostru este ca la alegeri să se prezinte cât mai mulţi români şi eu cred că cât mai mult înaintăm cu data către sfârşitul anului cu atât mai mult există «şansa» ca românii să vină mai puţini la vot. 11 decembrie este o dată la care vremea se poate strica mult mai uşor, şansele sunt mai mari ca vremea să fie rea, să ningă mai mult şi românii să nu poată să vină la vot. Din punctul nostru de vedere oricând hotărăşte să pună alegerile, 27 noiembrie, 4 decembrie, 11 decembrie, noi vom câştiga aceste alegeri”, a spus Dragnea.

El amenţionat că minivacanţa le va ”tăia apetitul” românilor să vină la vot.

Liderul PSD consideră că un alt dezavantaj al stabilirii alegerilor în luna decembrie este că guvernul va fi învestit foarte târziu, astfel că există riscul să nu fie aprobat bugetul pe 2017.

”Guvernul va fi învestit foarte târziu, în jurul Crăciunului sau între Crăciun şi Anul Npu. Nu mai e nicio şansă ca în 2016 România să aibă un buget. 27 noiembrie dădea posibilitatea să intrăm în 2017 cu bugetul ţării aprobat şi promulgat de domnul preşedinte”, a mai afirmat Dragnea. 

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, că va face o informare cu privire la data alegerilor săptămâna viitoare, după ce atât el, cât şi alţi reprezentanţi ai Guvernului, au avut mai multe discuţii cu liderii partidelor parlamentare cu privire la acest subiect, variantele posibile fiind 27 noiembrie, 4 decembrie şi 11 decembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.