Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a declarat, miercuri, jurnaliştilor că absenţa ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, de la dezbaterea Legii salarizării în Camera Depjutaţilor reprezintă ”o ofensă”. Liderul social-democraţilor a făcut această declaraţie după ce în plen şi-a cerut scuze pentru absenţa lui Viorel Ştefan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”N-a fost o poziţie foarte confortabilă pentru mine şi pentru colegii mei faptul că ministrul de Finanţe azi nu a fost prezent să spună ceea ce nouă ne-a spus în permanenţă, şi anume faptul că această lege este sustenabilă. Eu, personal, nu am nevoie de această garanţie pentru că noi nu am făcut legea în parcul Cişmigiu şi acum încercăm să căutăm bani. Faptul că ministrul de Finanţe n-a fost prezent azi, cu toate că liderul de grup se angajase, a fost un lucru care pentru noi, repet, nu a fost în regulă”,  a spus Liviu Dragnea despre absenţa lui Viorel Ştefan.
 
Întrebat ce riscă Viorel Ştefan pentru această absenţă, liderul PSD a răspuns: ”Nu ştiu ce riscă. Până la riscuri, vorbim de o certitudine: a procedat incorect”.
 
Întrebat dacă ministrul de Finanţe a procedat ofensator, Liviu Dragnea a replicat: ”Cred că este o ofensă. Putem vorbi de o ofensă”. 
 
Chestionat dacă este o ofensă şi ce a făcut premierul Grindeanu, care a fost într-o altă sală din Palatul Parlamentului, preşedintele PSD a spus că nu vrea să folosească ”cuvinte grele”, dar că l-a întristat această atitudine.
 
”Nu ştiu. Aş vrea să nu folosim cuvinte grele, dar pe mine m-a întristat foarte mult această atitudine. Foarte mult. Pentru că vorbim de o lege care schimbă complet istoria României.  M-aş fi bucurat ca azi să fi fost prezent tot Guvernul în Parlament, dar probabil că au fost alte evenimente mai importante decât legea salarizării unitare”, a afirmat Liviu Dragnea.
 
Anterior, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a cerut scuze, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru faptul că ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, nu a venit la dezbateri să susţină proiectul de Lege a salarizării, Dragnea adăugând că ar fi fost de dorit şi prezenţa premierului Grindeanu.
 

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de Lege a salarizării, cu 188 de voturi ”pentru”, 28 de voturi ”împotrivă” şi 47 de abţineri.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.