Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ţinut să precizeza, prin intermediul unei postări pe Facebook, că senatorul Gabriel Oprea, pentru care Senatul a respins, luni, cererea Procurorului General de începere a urmăririi penale, pentru omor din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, nu se va afla pe listele PSD, la alegerile parlamentare din decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liviu Dragnea a revenit cu precizări, pe Facebook, în urma criticilor privind votul din Senat. 

”Am susţinut şi susţin lupta împotriva corupţiei!”, spune preşedintele PSD. 

Dragnea adaugă: ”Ca să fie clar pentru toată lumea: la alegerile din 11 decembrie, Gabriel Oprea NU va fi pe listele PSD!”. 

Dragnea a reacţionat, de altfel, marţi, după votul din Senat, arătând că el ar fi votat pentru cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, şi precizând că, în opinia sa, toată lumea trebuie să fie egală şi să nu beneficieze nimeni de imunitate.

”Eu aş fi votat pentru cererea venită de la parchet, dar nu am căderea să judec, eu nu-mi permit să judec, îmi înfrânez dorinţa de a critica sau de a judeca pentru că acei oameni au totuşi în spate un vot. Eu, dacă aş fi fost în Senat, aş fi votat pentru, deoarece cred că toată lumea trebuie să beneficieze de lipsa de imunitate. Este altă discuţie despre cum se întâmplă lucrurile în justiţie, este cu totul altceva, dar toţi trebuie să fim egali. Eu nu am beneficiat de imunitate şi nici nu vreau să beneficiez vreodată”, a spus atunci liderul PSD, Liviu Dragnea.

Senatorii au respins, luni, prin vot secret cu bile, cererea Procurorului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii Parchetului General, 45 ”pentru” şi şase abţineri.

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că a comis o eroare prin faptul că a cerut colegilor din Senat să voteze împotriva încuviinţării urmăririi sale penale pentru uciderea din culpă a poliţistului Bogdan Gigină, Oprea precizând că ia în calcul varianta demisiei din Parlament şi că va renunţa la imunitate.

”Cred că a fost o greşeală că m-am simţit hărţuit şi am cerut sprijinul colegilor (...) Toţi suntem oameni şi, la un moment dat, cedezi. Cred că acum am cedat şi am acceptat acest vot care a fost din partea partidelor. Îmi pare rău că nu am procedat ca data trecută”, a spus Gabriel Oprea referindu-se la faptul că, la cererea anterioară a DNA, care viza urmărirea penală pentru abuz în serviciu, a cerut senatorilor să dea curs solicitării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.