Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că avizul negativ al CSM la propunerea de revocare a şefei DNA nu e nicio surpriză pentru nimeni şi a susţinut că declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis de la bilanţul DNA că nişte inculpaţi şi condamnaţi penal s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au anchetat este falsă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat dacă avizul negativ al CSM e un semnal, Dragnea a replicat: ”Cred că nu e nicio surpriză. Nu ştiu dacă e cineva în ţara asta care s-ar fi aşteptat să fie altfel”.

În privinţa deciziei preşedintelui privind revocarea şefei DNA, liderul PSD a declarat: ”Aici nu vorbim de surprize sau nesurprize. Aici vorbim de o procedură, n-am văzut nimic spectaculos în această procedură. Este un raport care a fost făcut destul de temeinic de ministrul Justiţiei, care a intrat pe lanţul instituţional, la capătul lanţului se află preşedintele României. O să vedem”.

Chestionat dacă, în eventualitatea respingerii de către preşedinte a propunerii de revocare, ar putea fi făcută o sesizare la CCR, preşedintele Camerei a evitat un răspuns clar.

”Să ajungem în acea realitate care deocamdată este virtuală”, a spus el.

Liviu Dragnea a susţinut că, şi după avizul negativ al CSM şi opoziţia totală faţă a magistraţilor de Tudorel Toader, acesta poate rămâne în continuare în funcţia de ministru al Justiţiei.

Întrebat despre declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis de la bilanţul DNA că nişte inculpaţi şi condamnaţi penal s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au anchetat, Liviu Dragnea a declarat: ”Este o declaraţie falsă şi, dacă va continua aşa, va greşi”.

Întrebat dacă preşedintele va suporta şi consecinţele, Dragnea a replicat: ”Nu, nicio consecinţă. Greşeşte, atât”.

Chestionat în legătură cu faptul că prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans, care vine mâine la Bucureşti, a spus că aşteaptă explicaţii în legătură cu demersul de revocare a şefei DNA, liderul PSD a replicat: ”Să dau eu explicaţii? Dar n-aş putea să fiu eu arestat ca să închidem subiectul?”

Dragnea a adăugat că Timmermans nu poate aştepta de la Parlament explicaţii, iar în întâlnirea pe care o va avea cu acesta vor discuta ”nişte lucruri”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.