Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri, în conferinţa în care a anunţat nominalizarea lui Sorin Grindeanu pentru postul de premier, că trebuie separate apele dintre servicii şi partide, liderul social-democrat precizând totodată că nu a primit niciun răspuns din partea serviciilor în privinţa atacurilor lansate la adresa lui Sevil Shhaideh şi a soţului său. Întrebat în legătură cu faptul că Grindeanu a fost membru al Comisiei SRI, Dragnea a spus că acesta a făcut parte din comisie "din greşeală", "din întâmplare", timp de un an şi jumătate, după care a plecat şi că nu are nicio legătură cu SRI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Există instituţii în această ţară pe care le respect foarte mult. Dar eu am decis, şi colegii mei mă susţin, mai ales după ce s-a întâmplat ieri şi în ultimele zile, să separăm apele dintre servicii şi partide. Vreau să avem o colaborare instituţională cu toate instituţiile, dar cinstită şi în limitele legii. Cred că va fi sănătos pentru toată lumea”, a susţinut Liviu Dragnea.

Întrebat dacă a primit vreun răspuns din partea serviciilor în privinţa atacurilor lansate la adresa lui Sevil Shhaideh, preşedintele PSD a răspuns negativ.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

“Nu a venit niciun răspuns, am primit răspunsul prin diverse site-uri şi prin vocea unor oameni care merg la televizor. Cred că ar fi trebuit să fi primit aceste răspunsuri, e vorba de un candidat la funcţia de prim-ministru al României. Un candidat la funcţia de prim-ministru al României eu nu cred că poate fi ucis mediatic în asemenea hal şi unii să tacă. Eu zic să le luăm pas cu pas şi să acţionăm gospodăreşte”, a răspuns Liviu Dragnea.

Liderul PSD a ţinut să precizeze că “îi vine greu să creadă” că SRI a dat un aviz favorabil anul trecut (la numirea ca ministru a lui Sevil Shhaideh n.r.), iar acum are altă poziţie.

Întrebat apoi cum comentează faptul că Grindeanu a fost membru în Comisia parlamentară de control al SRI, Dragnea a spus: "Şi asta ce înseamnă, că acolo au fost securişti? A fost din greşeală acolo, din întâmplare a fost un an jumate, după care a plecat. Deci ca să ne lămurim: Sorin Grindeanu n-are nicio legătură cu SRI. N-am nicio problemă cu acel serviciu, dar cei care ajung în comisie nu sunt acoperiţi. Sau nu toţi. (...) Sunt sigur că orice propunere făceam, îi găseaţi ce a făcut la grădiniţă".

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.