Cinci dintre parlamentarii doljeni şi-au câştigat mandatele după redistribuirea voturilor la nivel naţional, printre aceştia fiind candidatul USR Adrian Prisnel, olimpic internaţional la chimie şi absolvent al Massachusetts Institute of Technology (MIT). Alţi nouă parlamentari au câştigat mandatele în mod direct.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, PSD Dolj i-a trimis în Camera Deputaţilor pe Lia Olguţa Vasilescu, Ion Călin, Alina Tănăsescu, Alexandra Presură, Florinel Stancu şi Eliza Peţa. Partidul Naţional Liberal îi va avea ca reprezentanţi pe Nicolae Giugea, preşedintele PNL Dolj, care şi-a câştigat locul înainte de redistribuirea naţională, şi pe Ionuţ Stroe, preşedintele PNL Craiova, fost purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, care va ajunge în Camera Deputaţilor după reîmpărţirea voturilor.

De asemenea, tot în Camera Deputaţilor va ajunge şi reprezentantul USR Dolj Adrian Prisnel. Acesta a obţinut o medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Chimie din 2001 şi primul loc la un alt concurs internaţional în Rusia în 2000. El a studiat chimie la Massachusetts Institute of Technology, iar în ultimii trei ani s-a ocupat de agricultură în comuna doljeană Poiana Mare. Şi ALDE Dolj va fi reprezentat în Camera Deputaţilor de preşedintele organizaţiei, Ion Cupă, acesta aflându-se pe lista celor care a intrat în Parlament la redistribuire.

Judeţul Dolj va fi reprezentat în Senat de Claudiu Manda, Radu Preda şi Lavinia Craioveanu, din partea PSD, şi de liberalul Mario Ovidiu Oprea. 

Mandatul primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, se află sub semnul incertitudinii, aceasta declarând, în repetate rânduri, că nu va părăsi funcţia de edil decât în favoarea obţinerii unui post din care poate ajuta oraşul. 

În 19 iulie, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Olguţa Vasilescu, pentru luare de mită şi spălare de bani, alături de Radu Cosmin Preda şi Elena Daniela Popescu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în anul 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă diverse sponsorizări.

Procurorii spun că, în cadrul “donaţiilor”, Olguţa Vasilescu ar fi primit de la un om de afaceri, “ca urmare a exercitării influenţei sale politice”, suma de 25.000 de euro pentru plata concertului susţinut de un artist străin. Aceşti bani şi alţi 25.000 de euro, a căror provenienţă nu a fost stabilită de către anchetatori, ar fi fost daţi în preziua concertului din 14 mai 2012, unui organizator de evenimente, care a dat întreaga sumă staff-ului artistului, conform contractului depus la dosarul cauzei.

Radu Preda Cosmin a câştigat mandatul de senator din partea PSD Dolj, el candidând pentru această funcţie din postul de administrator public al municipiului Craiova, poziţie din care va demisiona în maxim 15 zile din momentul primirii certificatului de parlamentar.

De asemenea, social-democratul Ion Călin a câştigat al patrulea mandat de deputat, acesta judecându-se cu Agenţia Naţională de Integritate după ce a fost declarat incompatibil. Călin este acuzat de ANI că şi-a angajat fiica la cabinetul parlamentar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.