Doi senatori POT, Liviu-Iulian Fodoca şi Ştefan Borţun, şi-au anunţat demisiile din partid, în plenul Senatului. În urma celor două demisii, Partidul Oamenilor Tineri rămâne fără grup parlamentar în Senat. Ei au acuzat conducerea POT că a ales un drum greşit iar proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar iar centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns, cu influenţă de tip familial, precum şi practicile arbitrare de numiri între judeţe, fără criterii de competenţă sau merit, au compromis încrederea în direcţia promisă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Senatorul Liviu-Iulian Fodoca a declarat în plen că vrea să facă un anunţ. ”O să vă rog pe cei din PSD, din PNL, să nu aplaudaţi, că nu e despre voi”, a arătat senatorul.

El a precizat că a adresat conducerii partidului mai multe apeluri, în speranţa că vor putea deschide acest proiect politic către societate, către profesioniştii ţării, către oameni care cer reforme reale şi profunde.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Am intrat în politică pentru oameni, nu pentru funcţii, grupuri sau calcule de partid. Am fost şi rămân un conservator convins, un om al reformelor autentice, care crede în valorile naţiunii române, în demnitate şi în libertate. Rămân fidel oamenilor, nu intereselor de partid. Din păcate, conducerea POT a ales un drum greşit. Treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, în loc să fie dezvoltat autonom, cu răspundere directă faţă de cetăţeni. Mai mult, centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns, cu influenţă de tip familial, precum şi practicile arbitrare de numiri între judeţe, fără criterii de competenţă sau merit, au compromis încrederea în direcţia promisă, asumată iniţial. Am făcut tot ce ţine de mine pentru a evita acest moment”, a spus senatorul.

El a menţionat că rămâne senator neafiliat. Un alt senator de la POT, Ştefan Borţun, a anunţat în plen că şi-a depus demisia din Partidul Oamenilor Tineri şi implicit din grupul parlamentar POT şi va continua să activeze ca senator neafiliat.

”Subliniez că nu a fost o decizie uşoară. M-am alăturat aceste mişcări pentru a reprezenta cu demnitate tulcenii şi am considerat că putem realiza alături de colegii din Partidul Oamenilor Tineri, un pol al suveranismului, un partid echilibrat care pune în centru interesul României şi românii. O Românie demnă în cadrul instituţiilor europene şi euroatlantice. Am crezut că putem construi un partid transparent şi democratic dedicat cetăţenilor, dar din păcate aceste valori s-au pierdut undeva pe parcurs. Nu mă pot regăsi în valorile impuse de actuala conducere, care vrea doar să distrugă, aşa cum mi-a declarat, nu să construiască”, a spus Borţun.

Senatorul PSD Liviu Mazilu a declarat, la rândul lui, că în conformitate cu regulamentul Senatului, grupul parlamentar POT nu mai există, astăzi.

Regulamentul Senatuşui prevede că  ”un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacă cuprinde cel puţin 7 senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electoral”. POT avea 7 senatori, iar prin plecarea celor doi nu mai îndeplineşte condiţia impusă de Regulament pentru a avea grup parlamentar.

În urmă cu o săptămână, şase deputaţi POT şi-au anunţat demisia din partid, reclamând că ”direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale”.

”Am încercat cu bună credinţă să salvăm acest proiect, dar din păcate, toate aceste eforturi au fost ignorate”, a spus Aurora Simu, adăugând că alegerile au arătat că ”Românii vor în Europa”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.