Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, susţine că Rusia nu este o ameninţare directă pentru România, în acest moment, dar este o ameninţare pentru securitatea din zonă, precizând că ţara noastră trebuie să fie tot timpul pregătită pentru orice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vasile Dîncu a fost întrebat, vineri, la Digi 24, despre faptul că oficialii ruşi s-au referit la scutul de la Deveselu ca fiind o problemă şi dacă România monitorizează această situaţie. 

“România, în cadrul NATO, trebuie să fie tot timpul pregătită pentru orice şi asta este cea mai bună până la urmă, singura condiţie, astăzi, a apărării este aceasta să fii pregătit mereu pentru orice tip de conflict posibil în zona noastră”, a explicat ministrul Apărării.  

Întrebat dacă Rusia este o ameninţare pentru România, Vasile Dîncu a răspuns:  “Rusia, în momentul acesta, nu este o ameninţare directă pentru România, dar este o ameninţare pentru securitatea din zonă. Ori noi facem parte dintr-un sistem de apărare,  sistemul NATO, deci noi reacţionăm armonic cu toate celelalte ţări. Am avut un B9, un summit la Bucureşti, cu ţările de pe flancul estic, cu reprezentanţii B9, s-a întâlnit şi preşedintele Statelor Unite, preşedintele Iohannis este foarte activ în străinătate, în discuţii şi promovarea intereselor ţărilor de pe flancul estic”.   

Ministrul Apărării consideră că prin aceste discuţii Rusia pune presiune în negocierile pe care le are cu NATO.   

“Este vorba de una din revendicările propagandistice ale Rusiei, în care ei spun că bazele din România şi Polonia pot fi folosite de o factură ofensivă, deşi NATO a demonstrat că sunt doar de natură defensivă, deci nu pot fi folosite în acest moment pentru asta, dar evident că sunt declaraţii în care Rusia face presiune în negocierile mai mari cu NATO privind crearea unei centuri de securitate, care este greu de acceptat, pentru că este de fapt o centură de securitate care ar porni de la zidul Berlinului încoace şi care cuprinde toate ţările care au intrat în NATO după 1997 şi care ar trebui să nu existe nici o prezenţă a NATO aici”, a precizat Dîncu.  

Ministrul a adăugat: ”Suntem pregătiţi, evident că dialogul rămâne şi aici populaţia noastră nu trebuie să se alarmeze, pentru că dialogul este în acest moment foarte important. Aţi văzut că fiind vorba de un sistem centralizat, cu decizie centralizată, cum este Rusia, Statele Unite şi ţările NATO au accelerat foarte mult dialogul între Statele Unite, NATO şi Rusia”.  

Întrebat dacă Rusia va fi mai ofensivă în 2022, Vasile Dîncu a afirmat: ”Rusia este ofensivă. În această perioadă a mărit foarte mult şi tonul, agresivitatea discursului şi a avut nişte cereri ultimative, însă părerea mea este că sunt mai degrabă forme de negociere. Nu cred că este foarte simplu pentru Rusia să declanşeze procese care ar fi urmate de blocadă economică, pentru că o blocadă economică pentru Rusia nu ar fi un lucru pe care să-l poată gestiona. Sperăm însă în raţiune”.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.