Candidatul AUR la Preşedinţia României, George Simion, şi candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan au vorbit despre garanţiile pe care le vor oferi minorităţii maghiare dacă vor ajunge la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan a declarat că România este un model de bune practici faţă de minorităţile sale, dar că ”un simbol al unei autonomii teritoriale nu ar trebui să fie permis la manifestări oficiale”. George Simion a afirmat că etnicii maghiari sunt cetăţenii buni ai României, iar cei care ne învrăjbesc să meargă ”la lada de gunoi a istoriei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
George Simion şi Nicuşor Dan au fost întrebaţi, joi, la dezbaterea electorală de la Euronews România, ce garanţii oferă minorităţii maghiare din România că îşi va putea exprima în mod liber identitatea naţională şi dacă sunt pentru dreptul de a arbora drapelul Ţinutului Secuiesc la manifestări culturale sau sportive locale.
 
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Nicuşor Dan a afirmat că România este un model de bune practici faţă de minorităţile sale. 
 
”Eu cred că România este un model de bune practici faţă de minorităţile sale, inclusiv faţă de minoritatea maghiară şi cred că un simbol al unei autonomii teritoriale nu ar trebui să fie permis la manifestări oficiale”, a afirmat Nicuşor Dan.
 
George Simion a declarat că toţi etnicii maghiari sunt cetăţeni buni ai României. 
 
”Trebuie să înţeleagă toţi etnicii maghiari că sunt cetăţenii buni ai României şi trebuie să îi lăsăm pe cei care ne învrăjbesc gratuit să meargă la lada de gunoi a istoriei. Sunt oameni care nu vor binele comunităţilor maghiare din România şi vor să meargă pe aceeaşi direcţie pe care merge Emmanuel Macron şi toţi globaliştii de la Bruxelles, în loc să meargă pe direcţia conservatoare, sănătoasă, la care aderă o majoritate a poporului maghiar. Poporul român şi poporul maghiar au alte obstacole în faţă, alte provocări şi trebuie să fim uniţi în faţa acestor provocări cu poziţii comune”, a declarat Simion.
 
El a adăugat că îl respectă pe premierul Ungariei, Victor Orban, şi că multe din poziţiile sale vor fi politică de stat şi în România.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.