Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a anunţat că Liliana Mincă s-a înscris în ALDE şi a fost numită preşedinte al filialei din Botoşani, Mincă fiind la al şaselea partid în şase ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am făcut o serie de numiri la nivelul organizaţiilor judeţene, o serie de schimbări. Vreau să vă spun că, în toate deciziile pe care le-am luat de când am început procesul de fuziune, intenţia noastră a fost la la nivelul conducerilor judeţene să nu mai fie copreşedinţi, ci să fie preşedinţi unici. Am constatat că avem până în acest moment 30 de judeţe cu conducere unică. Vreau să-i urez bun venit doamnei deputat Liliana Mincă care a fost numită azi preşedinte interimar la filiala Botoşani”, a spus Daniel Constantin, la finalul şedinţei Comisiei de fuziune a ALDE. 

Liliana Mincă a fost membru PC până în 2011, când s-a înscris în PPDD, partid din partea căruia a candidat la alegerile parlamentare din 2012 şi a câştigat un mandat de deputat. Din noiembrie 2014 până în august 2015, ea a fost membru PND, urmând ca din august 2015 să se înscrie în UNPR. A plecat din UNPR în martie 2016, când s-a înscris în PSD. După doar şapte luni, aceasta a plecat şi de la social-democraţi şi s-a înscris în ALDE.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.