Deputaţii USR şi Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională pe modificările aduse Legii cadastrului de coaliţia PSD-PNL, modificări prin care sunt puse în pericol proprietăţile românilor, spune USR într-un comunicat oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sub acoperirea unuia dintre cele mai importante proiecte naţionale, Cadastrul General, coaliţia PSD-PNL a constituit în ultimii ani multe instrumente la îndemâna primarilor şi a clientelei locale prin care se pot acapara proprietăţi imobiliare. Prin modificarea de care vorbim azi, procesul-verbal de vecinătate, necesar pentru înscrierea în Cartea Funciară a posesiei şi mai apoi a proprietăţii, ar putea fi semnat de oricine foloseşte terenul, fie chiar chiriaş sau comodatar, chiar şi în contra intereselor proprietarului.  Astfel de prevederi relativizează grav proprietatea din România şi creionează un context în care nu pot decât să vă recomand să vă verificaţi permanent cărţile funciare şi limitele proprietăţilor”, declară deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

 

„Este necesară mărirea ritmului de cadastrare a proprietăţilor şi observăm că de la 250 s-a redus la 120 numărul de localităţi, care să fie alese de preşedinţii de consilii judeţene pe criterii subiective şi lipsite de transparenţă. Accelerarea cadastrării duce la absorbţia de fonduri europene atât din perioadele de programare, cât şi din PNRR, fapt care contribuie la bunăstarea tuturor comunităţilor locale şi creşterea veniturilor populaţiei. În momentul de faţă ar fi trebuit incluse în proiect peste 1.200 de localităţi ca să vorbim de finalizarea procesului, şi nu 120, fapt care înseamnă în realitate o întârziere de peste 10 ani”, afirmă deputatul Antonel Tănase, membru al Forţa Dreptei.

 

Printre argumentele invocate în sesizarea depusă la CCR se numără încălcarea flagrantă a art. 44 din Constituţia României, referitor la dreptul de proprietate privată.

 

Concret, printr-o modificare adusă art. 41 alin. (3) lit. c) punctul (i) din Legea cadastrului, au fost introduse ca subiecţi care pot încheia procesul-verbal de vecinătate persoane care nu au nici reprezentarea situaţiei de fapt (din teren), nici pe aceea a situaţiei de drept - istoricul proprietăţii, al hotarelor etc., conducând la înregistrări în cartea funciară mai mari cu mai mult de 15%, fără limită superioară, decât suprafaţa deja înscrisă, în temeiul actelor.

 

În sesizare este invocată şi încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care proiectul de modificare a Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=20238) a fost amendat în Camera Deputaţilor într-o asemenea manieră încât sunt diferenţe majore de conţinut juridic între forma ieşită din Senat şi cea adoptată de Camera Deputaţilor. Atât de mari sunt diferenţele încât se poate spune că s-au discutat două proiecte de lege total diferite.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.