Deputatul PSD Simona Bucura-Oprescu i-a transmis lui Ion Ştefan, la dezbaterile din plenul de marţi al Camerei Deputaţilor, că i s-ar potrivi şi porecla „ministru închipuit”, pe lângă cea de „Grindă”, deoarece este o doar o întruchipare a poveştii „Hainele cele noi ale împăratului”. Ea a precizat că, nici după opt luni de activitate, nu s-a lămurit ce îl recomandă pe Ion Ştefan la conducerea Ministerului Dezvoltării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Domnule ministru Ion Ştefan, astăzi (marţi - n.r.) am avut o revelaţie şi cred că o poreclă care vi s-ar potrivit, pe lângă «Grindă», e cea de «ministru Închipuit». Nu sunteţi decât un exemplu întruchipat şi închipuit a acelei poveşti binecunoscute de toţi – Hainele cele noi ale împăratului. Vă sfătuiesc să o reciţi. Din punct de vedere constituţional, vă aflaţi în cea mai importantă instituţie a statului român, cu toate că vă permiteţi să vorbiţi cu parlamentarii la pertu. Nici până acum nu m-am lămurit ce vă recomandă. Activitatea dvs de parlament şi de ministru nu au nicio legătură cu activitatea din administraţia publică locală sau centrală. Singurul lucru pe care îl ştiu despre dvs e că aţi primit de fiecare dată aviz negativ în comisiile de specialitate, că aveţi aghiotant un penelist cu nota 3,45 la Bacalaureat. V-aţi început activitatea de ministru cu schimbarea numelui ministerului”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, la dezbaterea de marţi în plen a moţiunii simple împotriva ministrul Dezvoltării.

Aceasta a adăugat că echipa de funcţionari din Ministerul Dezvoltării este una închegată şi profesionistă, însă acest lucru nu se poate spune şi despre Ion Ştefan, care conduce instituţia.

„Cu toate că nu am relaţionat prea mult cu funcţionarii din cadru Ministerului Dezvoltări, pot spune că, personal, mi-au dovedit o aplicare corectă a legilor. Astfel se poate spune că s-a coagulat o echipă care are o profesie de credinţă, ceea ce nu aţi reuşit dvs. În opt luni aţi reuşit să dezorganizaţi ministerului şi să îl distrugeţi. Aveţi un miliard neutilizaţi din PNDL 2 şi având în vedere că ajungeţi în curând la finalul anului nu veţi reuşiţi să folosiţi aceşti bani”, a conchis deputatul PSD.

La ora transmiterii acestei ştiri, Camera Deputaţilor dezbate şi ulterior va vota moţiunea simplă împotriva ministrului Ion Ştefan intitulată „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte”. Prima oară dezbaterea a fost amânată pentru ziua de marţi din cauza unor probleme de sănătate invocate de ministrul Dezvoltării.

Până acum, au fost adoptate cinci moţiuni simple împotriva miniştrilor Florin Cîţu, Adrian Oros, Monica Anisie, Marcel Vela şi Violeta Alexandru. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.