Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis, marţi, că Ion Iliescu a fost pentru mulţi ”simbolul unei tranziţii tensionate, dar necesare”, care a ”trăit în vremuri în care alegerea nu era între bine şi rău, ci între haos şi supravieţuire”. Avem nevoie de o lectură onestă a epocii sale, crede ministrul, care a adăugat că ”Iliescu ne-a arătat ce înseamnă un stat care protejează, dar şi ce înseamnă un stat care ezită să reformeze”.
”Astăzi, România îşi ia rămas bun de la Ion Iliescu, primul preşedinte al democraţiei post-comuniste, fondator al partidului nostru şi, pentru mulţi, simbolul unei tranziţii tensionate, dar necesare. Ca tânăr care a crescut într-o Românie clădită în parte pe deciziile şi ezitările sale, simt că am datoria de a spune câteva lucruri nu doar despre ce a fost, ci şi despre ce rămâne”, a transmis, marţi seară, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Acesta afirmă că ”Ion Iliescu a fost un produs al istoriei noastre complicate”.
”A trăit în vremuri în care alegerea nu era între bine şi rău, ci între haos şi supravieţuire. A fost comunist. Apoi, a fost reformator. Apoi, a fost preşedinte. Trei roluri diferite, într-o singură viaţă. Şi, da – a greşit. A întârziat reforme. A tolerat excese. A protejat oameni care n-ar fi trebuit protejaţi. Dar în acelaşi timp, a oferit stabilitate, ordine, şi o formă de continuitate umană, într-un moment în care România putea foarte uşor să cadă în anarhie”, a mai transmis Ivan.
Acesta consideră că nu avem nevoie de un cult al lui Ion Iliescu, ”dar avem nevoie de o lectură onestă a epocii sale, pentru că în trecutul pe care îl evităm se ascund adesea greşelile pe care suntem tentaţi să le repetăm”.
”Iliescu ne-a arătat ce înseamnă un stat care protejează, dar şi ce înseamnă un stat care ezită să reformeze. A înţeles durerea oamenilor simpli, dar n-a reuşit întotdeauna să vadă viitorul care venea galopând”,a mai transmis Bogdan Ivan.
Acesta afirmă tinerii din PSD nu vor să repete trecutul, dar nici nu-l vor nega.
”Vrem o stângă lucidă, care înţelege că echitatea socială nu este un slogan, ci o obligaţie. Vrem o Românie în care digitalizarea nu înlocuieşte demnitatea, şi în care statul nu devine nici duşman, nici stăpân, ci partener al cetăţeanului. Moştenirea lui Iliescu poate fi rescrisă într-o formă modernă. Nu ca nostalgie, ci ca lecţie aplicabilă: Un stat care nu lasă pe nimeni în urmă. O economie în care profitul nu înseamnă nedreptate. O democraţie în care tăcerea nu e o formă de guvernare. O politică în care echilibrul nu e slăbiciune”, a mai scris Bogdan Ivan.
Ministrul îşi imaginează, de asemenea, un mesaj pe care Ion Iliescu l-ar putea transmis, ”nu cu mândrie, nu cu teamă, ci cu un avertisment calm şi lucid, în felul lui”: “Fiţi moderaţi, dar nu slabi. Apăraţi statul, dar nu îl idolatrizaţi. Ajutaţi oamenii, dar nu îi ţineţi prizonieri ai asistenţei. Iubiţi ţara, dar nu închideţi uşa lumii.”
”Ion Iliescu a fost începutul unei epoci. Noi suntem începutul alteia. Să avem tăria să fim mai clari, mai drepţi, mai curajoşi – dar şi smeriţi când privim înapoi. România nu are nevoie de eroi. Are nevoie de oameni care îşi învaţă lecţiile şi construiesc, fără ură şi fără frică”,a mai transmis Ivan.
Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.
Guvernul a stabilit că 7 august va fi declarată zi de doliu naţional. De asemenea, Guvernul a anunţat oficial programul funeraliilor de stat, organizate în zilele de miercuri şi joi. Sicriul va fi depus miercuri în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, unde va avea loc priveghiul. Înmormântarea va avea loc joi, în Cimitirul Ghencea 3, iar înhumarea va avea loc doar în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.