Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, crede că niciunul dintre social-democraţi nu trebuie să se dezică de Liviu Dragnea, preşedintele alături de care PSD a obţinut cele mai bune rezultate din istoria partidului, dar şi cele mai slabe. Florea crede că s-a ajuns la aceste rezultate pentru că PSD a permis ”demonizarea” lui Livu Dragnea şi identificarea lui ca ”un monstru al răului”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Daniel Florea a declarat, luni, că social-democraţii au greşit şi au acceptat demonizarea lui Liviu Dragnea de către adversari.

“Niciunul dintre colegii mei nu trebuie să se dezică de preşedintele alături de care am obţinut cele mai bune rezultate din istoria partidului.  Şi cel mai slab din istoria partidului pentru că am greşit foarte mult pe partea de comunicare şi am acceptat demonizarea lui şi identificarea lui ca un monstru al răului. Dar cred că aceste lucruri trebuie să le discutăm. Am primit o lecţie foarte dură de la alegători ieri, de la poporul român şi trebuie să învăţăm din toate lucrurile care s-au întâmplat”, a spus Daniel Florea. 

Întrebat dacă Liviu Dragnea nu ar fi trebuit să facă un pas în spate după prima condamnare, primarul Sectorului 5 a răspuns: “Domnul Liviu Dragnea este un om care are măsura propriilor acţiuni, noi în partid am discutat aceste lucruri, vă rog frumos să îmi permiteţi să nu mai comentez”.

Daniel Florea consideră că nu este cea mai neagră zi din istoria PSD.

“Nu e cea mai neagră zi din istoria partidului, dar e o zi care trebuie să rămână în memoria noastră a tuturor. Cred că toţi trebuie să învăţăm să ne asumăm răspunderea pentru toate fapte. Cred de asemenea că trebuie să nu ne lăsăm colegii singuri la greu”, a precizat Florea.

El i-a transmis lui Liviu Dragnea să fie tare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.