Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a spus, sâmbătă, că a aflat că la Sibiu conducerea partidului va fi aşteptată de vreo sută de persoane, "nu cu intenţii bune", susţinând însă nu le este teamă. "Eu vă garantez că suntem de neclintit, nu ne este teamă, nu vom face niciun pas înapoi, pentru că ştim că un pas înapoi al nostru este un pas înainte al altora. Vom ridica din faţa noastră orice obstacol", a susţinut Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dăncilă le-a spus participanţilor la Conferinţa Judeţeană de Alegeri a PSD Mureş că de la Târgu Mureş va merge la Sibiu.

"Vorbeam cu Mihai Fifor şi îmi spunea: mergem la Sibiu, sunt vreo sută de cetăţeni care ne aşteaptă acolo, nu cu intenţii bune. Sunt dintre cei care s-au învăţat că pot rezolva lucrurile prin jigniri, prin ţipete, prin cuvinte urâte. Nu ne este teamă pentru că ştim că în spatele nostru sunt oamenii care procedează altfel, sunt oameni demni şi înţelepţi şi care înţeleg că lucrurile într-o ţară nu se fac prin violenţă", a afirmat Dăncilă.

Ea a spus că are deschiderea să vorbească cu toţi care au o nemulţumire, "dar aceste lucruri le putem face la masa dialogului", nu prin jigniri, violenţă, cuvinte urâte.

"Eu vă garantez că suntem de neclintit, nu ne este teamă, nu vom face niciun pas înapoi, pentru că ştim că un pas înapoi al nostru este un pas înainte al altora. Vom ridica din faţa noastră orice obstacol pentru că credem în oameni, credem în noi, credem în puterea nostră de a schimba în bine România şi destinul românilor. Iar dacă alţii au venit cu vorbe şi promisiuni, noi am venit cu fapte (...) Nu spun că am avut o guvernare perfectă, nu am această aroganţă, mai avem multe de făcut şi le vom face împreună, dar am avut o guvernare eficientă şi avem o guvernare eficientă. Am fi vrut să facem mult mai multe lucruri, dar am prioritizat (...)", a susţinut Dăncilă.

Sâmbătă după-amiază, Viorica Dăncilă, preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, şi secretarul general, Mihai Fifor, vor participa la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Sibiu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.