Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că nu se teme de o eventuală moţiune de cenzură pentru că majoritatea punctelor din programul de guvernare au fist îndeplinite, ea având ”conţtiinţa ămpăcată”. În plus, Dăncilă spune că are încredere în colegii şi colegele ei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu-mi este frică de o moţiune de cenzură, am încredere în toţi colegii mei, am încredere în colegele mele, am încredere în coaliţia de guvernare şi, în acelaşi timp, am încredere că marea majoritate a lucrurilor pe care le-am promis, majoritatea punctelor din programul de guvernare le-am pus în practică. Am conştiinţa împăcată”, a spus Viorica Dăncilă, luni, întrebată dacă se teme de o moţiune de cenzură.

Liderul PNL, Ludvic Orban, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că o moţiune de cenzură împotriva Guvernului va fi depusă ”cu certitudine” în această sesiune parlamentară, afirmând că se poartă negpcieri ”asidue”.

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a declarat la RFI că nu l-a abordat nimeni de la PNL sau USR în ultima perioadă, pentru obţinerea sprijinului Uniunii faţă de moţiunea de cenzură pe care Opoziţia vrea s-o depună. El precizează, însă, că formaţiunea sa este deschisă unor discuţii, că pentru susţinere trebuie îndeplinite nişte condiţii, dar nu crede că la ora actuală situaţia s-a clarificat atât de mult, încât să poată să facă Parlamentul un astfel de pas.

În schimb, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat tot la RFI, că Opoziţia nu mai are şanse să dărâme Guvernul Dăncilă printr-o moţiune de cenzură.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.