Premierul Viorica Dăncilă afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Sfântului Andrei, că această zi este sărbătorită, în acest an, "cu mai multă emoţie decât oricând, graţie împrejurărilor istorice unice la care avem privilegiul să fim martori". "Cu acest prilej special, doresc tuturor românilor o sărbătoare plină de bucurie, iar celor care îşi serbează numele să aibă parte de tot ce îşi doresc!", mai spune Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ziua Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României o sărbătorim, anul acesta, cu mai multă emoţie decât oricând, graţie împrejurărilor istorice unice la care avem privilegiul să fim martori", afirmă Viorica Dăncilă, într-un mesaj transmis cu ocazia sărbătorii.   

Premierul aminteşte că în urmă cu câteva zile a fost sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului, iar sâmbătă se celebrează Centenarul Marii Uniri.

"Acum câteva zile, a fost sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului, o realizare de seamă a României şi un monument deosebit, care îl are ca ocrotitor pe Sf. Andrei, Apostolul poporului nostru. Iar, mâine, sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Este un moment în care se întâlnesc şi împletesc, simbolic, unitatea spirituală creştină şi unitatea statală românească, întărindu-ne încrederea în destinul naţional sub cele mai bune auspicii. Cu acest prilej special, doresc tuturor românilor o sărbătoare plină de bucurie, iar celor care îşi serbează numele să aibă parte de tot ce îşi doresc! La mulţi ani!", mai scrie în mesajul Vioricăi Dăncilă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.