Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, luni, că social-democraţii au decis să susţină candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului pentru că postul a fost al acestui partid. ”Am vrut să arătăm că suntem corecţi până la capăt”, a spus Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am avut o discuţie cu domnul Meleşcanu legat de şefia Senatului, i-am făcut această propunere, domnul Meleşcanu a acceptat în ideea că dânsul nu e de acord cu Pro România, cu coaliţia ALDE cu Pro România şi am înţeles că susţine Guvernul”, a declarat, luni, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă.

Întrebată de ce a făcut această propunere, Dăncilă a spus: ”Locul a fost al ALDE şi noi am vrut să arătăm că suntem corecţi până la capăt. Putem să avem din partea PSD, dar am arătat că suntem corecţi până la capăt”.

Senatorul ALDE Teodor Meleşcanu este susţinut de PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, după o decizie luată de social-democraţi în acest sens. Teodor Meleşcanu a discutat cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, această propunere.

Tăriceanu a precizat că-şi va anunţa, luni, în plenul Senatului, demisia din funcţia de preşedinte al acestei Camere.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.