Premierul Viorica Dăncilă – acuzată de şeful statului că încalcă Constituţia în chestiunea nominalizării candidatului pentru funcţia de comisar european - afirmă, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis dă dovadă de ipocrizie, întrucât el însuşi nu a respectat o decizie a Curţii Constituţionale. În plus, Dăncilă îi reaminteşte preşedintelui că a fost informat despre propunerea lui Dan Nica, în momentul în care numele acestuia a fost trimis odată cu cel al Rovanei Plumb.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Culmea ipocriziei este să ne vorbească preşedintele Iohannis despre încălcarea Constituţiei. Acelaşi Klaus Iohannis care calcă în picioare legea fundamentală a ţării refuzând să numească miniştrii interimari şi ignorând cu bună ştiinţă chiar şi decizia Curţii Constituţionale”, a scris, miercuri, Viorica dăncilă pe Facebook.

Premierul susţine că preşedintele a fost informat despre propunerea lui Dan Nica pentru funcţia de comisar european.

”Cât despre propunerea de comisar european, domnul Dan Nica, îi reamintesc preşedintelui că a fost informat despre această nominalizare la momentul la care i-a fost transmis şi numele Rovanei Plumb. Cel mai probabil, preşedintele a fost prins cu activitatea de campanie şi a omis această informare”, a mai scris Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, că premierul ”încalcă flagrant Constituţia şi afectează grav credibilitatea României”, continuând să demonstreze ”că nu mai are ce căuta în fruntea Guvernului”. ”Încăpăţânarea de a-şi susţine prietenii politici pentru o funcţie în Uniunea Europeană, în ciuda evidentelor probleme de integritate, a dus deja la un eşec uriaş”, a transmis preşedintele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.