Fostul lider PSD Viorica Dăncilă consideră că Marcel Ciolacu - unul dintre apropiaţii săi în perioada în care era premier - ori nu şi-a făcut treaba de preşedinte al Camerei, ori a închis ochii cu bună ştiinţă în cazul legii privind Autonomia Ţinutului Secuiesc, care a fost adoptată tacit la Camera Deputaţilor, dar a fost respinsă miercuri în Senat, care e cameră decizională. Ea solicită demisia lui Ciolacu de la conducerea PSD ”pentru modul ruşinos în care a umilit românii”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Oricine ar fi fost liderul PSD şi Preşedintele Camerei Deputaţilor astăzi, dacă a permis adoptarea acestui proiect de lege profund anti-constituţional şi anti-românesc, nu merită să îi mai reprezinte pe români şi nici să rămână în fruntea partidului. Este un precedent periculos şi în egală măsură jenant pentru România şi pentru Parlament, dar şi pentru Partidul Social Democrat, care nu merită să deconteze monstruoasa iresponsabilitate a lui Marcel Ciolacu”, a scris Dăncilă pe Facebook.

În opinia sa, acest demers privind trecerea proiectului de lege nu aparţine partidului, ci unui singur om, argumentând că niciun membru al Partidului Social Democrat ”nu susţine acest act anti-românesc”. De asemenea, conform lui Dăncilă, preşedintele Klaus Iohannis ”este dator să probeze gravele acuzaţii făcute la adresa PSD în declaraţia de presă de astăzi”.

”Adevărul este că Marcel Ciolacu ori nu şi-a făcut treaba de preşedinte al Camerei, ori a închis ochii cu bună ştiinţă pentru adoptarea unei legi care ne vinde ţara în aceste vremuri grele şi complicate. Îi solicit aşadar demisia de la conducerea interimară a Partidului Social Democrat, pentru modul ruşinos în care a umilit românii!”, afirmă Dăncilă.

Adoptarea tacită în Camera Deputaţilor a legii privind Autonomia Ţinutului Secuiesc a provocat nemulţumirea preşedintelui Klaus Iohannis, care a lansat acuzaţii extrem de dure la adresa PSD şi a liderului său, Marcel Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că este incredibil ce se întâmplă în Parlament, acuzând PSD că a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor legea care acordă o autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Preşedintele a susţinut că, în timp ce autorităţile se luptă cu pandemia, PSD se luptă în birourile din Parlament să dea Ardealul ungurilor. El l-a salutat în limba maghiară pe liderul PSD Marcel Ciolacu, întrebându-l ce i-a promis Viktor Orban în schimbul acestei înţelegeri. Preşedintele a mai afirmat că această situaţie este un argument în favoarea dorinţei sale de a se ajunge la alegeri anticipate, pentru că acum în Parlament este o majoritate PSD-istă toxică.

Legea a fost respinsă miercuri în Senat, care este Cameră decizională.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.