Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că formaţiunea sa va ataca la Curtea Constituţională (CCR) adoptarea de către Senat a Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor, spunând că trebuie utilizat orice instrument pentru a bloca intrarea în vigoare a acestei legi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“După cum am spus, nu este un sfârşit de drum. Vom continua lupta cu toate instrumentele şi cu toate mijloacele legale, parlamentare şi civice pe care le avem la dispoziţie. Evident că vom contesta la CCR această lege, au anunţat şi colegii de la PNL o astfel de contestaţie. Practic trebuie utilizat orice instrument pe care îl identificăm pentru a bloca intrarea în vigoare a acestei legi. Bineînţeles, şi preşedintele are punctul său de vedere. (...) Aceste legi sunt împănate de motive de neconstituţionalitate. Colegii mei de la departamentul juridic lucrează în prezent pentru a definitiva textul contestaţiei”, a declarat Dan Barna.

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu 80 de voturi ”pentru” şi niciun vot ”împotrivă”, în condiţiile în care niciun partid din opoziţie nu a fost prezent în sală. 

Plenul Senatului a adoptat o serie de amendamente ale lui Şerban Nicolae, respinse de comisie, la articolul 96 al legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care reglementează răspunderea materială a magistraţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.