Partidele din Parlament au la dispoziţie o săptămână pentru a-şi stabili mandatul cu care vor merge la Palatul Cotroceni, pentru consultările care ar trebui să dea o nouă propunere de premier din partea preşedintelui Klaus Iohannis. Între timp, formaţiunile nu se grăbesc să îşi convoace forurile statutare, aşa cum a cerut şeful statului şi aşteaptă să vadă cum se poziţionează fiecare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este de aşteptat ca în această perioadă de pauză oferită de preşedinte partidelor să existe negocieri pentru conturarea unei soluţii de ieşire din criza politică majoră în care se află România.

Pe fondul unui record de infectări cu noul coronavirus, după demiterea Guvernului Cîţu, Executivul a rămas interimar, pentru 45 de zile, cu puteri limitate, neputând să emită Ordonanţe de Urgenţă, astfel că desemnarea unui nou premier şi învestirea unui nou Guvern în Parlament trebuie făcute cât mai repede.

 

Liberalii ar vrea un guvern minoritar susţinut pe fondul crizei sanitare. Contestatarii actualei conduceri îl vor pe Orban premier

 

PNL spune, prin vocea noului secretar general Dan Vîlceanu, că este greu să mai stea la masa cu cei de la USR, după ce a votat moţiunea de cenzură, deşi admite că ”toate variantele sunt pe masă”, ceea ce arată că sunt dispuşi la un dialog. De altfel, premierul Cîţu avertiza că în conducerea PNL s-a stabilit clar că nu vor mai exista discuţii cu partidul care votează cot la cot cu AUR şi PSD împotriva Executivului.

 

Liberalii ar prefera un Guvern minoritar, doar cu UDMR, care să treacă de Parlament cu acordul tuturor parlamentarilor, pe fondul crizei sanitare de COVID-19, pe modelul Guvernului Orban din 2020. Lucian Bode, Nicolae Ciucă, Dan Vîlceanu sunt variante de premier, în acest scenariu.

 

Cu toate acestea, în PNL s-a conturat şi o aripă care îl susţine pe Ludovic Orban ca premier, formată din 41 de parlamentari, ale căror voturi vor conta de data aceasta la învestirea unui nou Guvern.

 

USR înclină spre refacerea coaliţiei, cu alt premier şi cu aceeaşi configuraţie a ministerelor, dar fără Cîţu

 

Dan Barna a declarat, la Digi 24, că cea mai rapidă soluţie de ieşire din criza politică este ca USR să-şi reia portofoliile negociate în decembrie 2020 în cadrul coaliţiei. El a mai anunţat că nu vor solicita funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor la negocierile pentru restabilirea coaliţiei de guvernare.

 

”Sunt două scenarii. Dacă mergem pe scenariul în care structura de coaliţie agreată la Vila Lac rămâne valabilă şi avem doar situaţia schimbării premierului şi discuţia pe programul de guvernare, din punctul nostru de vedere aceasta este varianta cea mai rapidă prin care câteva zile am putea să avem un guvern stabil şi cu majoritate”, a afirmat Dan Barna la Digi24, precizând că partidul ar accepta şi alte ministere, dacă discuţia „e una serioasă”.

Barna a mai spus că nu se pune problema ca USR să guverneze cu PSD sau AUR în niciunul dintre scenarii iar Florin Cîţu este respins categoric ca variantă de premier.

 

PSD ar vrea un guvern de specialişti care să guverneze până în martie, când s-ar putea organiza alegeri anticipate

 

PSD, prin vocea liderului Marcel Ciolacu, propune un guvern de specialişti care să guverneze în această perioadă grea de pandemie, cu susţinerea întregului Parlament, în primăvară urmând să se organizeze alegeri anticipate, cu acordul partidelor. ”Nu suntem nici prima, nici ultima ţară europeană care face alegeri anticipate”, spune Ciolacu.

Marcel Ciolacu afirmă că nu este decis dacă partidul său va participa la consultările de la Cotroceni şi că nu are ce discuta cu cei de la PNL. 

 

UDMR ar prefera refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR şi cu sprijinul minorităţilor

 

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat de mai multe ori în această perioadă că varianta cea mai bună în acest moment este refacerea coaliţiei de guvernare cu PNL şi USR, precum şi cu sprijinul minorităţilor.

De altfel, UDMR a rămas în Guvern, după ruptura dintre liberali şi cei de la USR-PLUS.

 

AUR se laudă cu demiterea Guvernului şi susţine varianta unui guvern tehnocrat propusă de PSD

 

Copreşedintele AUR George Simion a declarat, după votul pe moţiunea de cenzură, că partidul său este cel care a reuşit să demită Executivul Cîţu şi că va veni inclusiv cu propuneri de specialişti care să preia guvernarea. AUR se poziţionează, astfel, pe aceeaşi lungime de undă cu cei de la PSD.

 

Dincolo de declaraţiile publice şi calculele făcute de fiecare partid, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să se asigure că va desemna un premier care are capacitatea de a strange o majoritate parlamentară pentru a primi votul de învestitură. În caz contrar, un guvern căzut la vot, în Parlament, ne-ar duce mai aproape de alegerile anticipate, pentru că, o a doua propunere de premier, dacă ar fi respinsă de Parlament, i-ar da posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să dizolve Parlamentului.

Cu toate acestea, liberalii şi cei de la USR sunt cei mai puţin interesaţi să declanşeze alegeri anticipate, pe fondul scăderii imense în sondaje, din cauza guvernării conflictuale, iar PSD ar fi cel mai câştigat, pentru că stă în prezent cel mai bine în preferinţele electoratului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.