Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat, la RFI, că există încă foarte multe întrebări fără răspuns cu privire la modificările aduse Codului Fiscal, pentru că Ministerul Finanţelor nu a explicat suficient de clar măsurile adoptate, el precizând că, dacă, până la adoptarea în Parlament, Guvernul nu va oferi explicaţii acceptabile pentru toate întrebările, atunci va trebui ca Legislativul să facă modificări în actul normativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nemulţumirea faţă de modificarea Codului Fiscal a fost declanşată de faptul că Ministerul Finanţelor nu a comunicat suficient de clar despre modificările fiscale şi financiare care intră în vigoare la 1 ianuarie 2018, nu a reuşit să ofere o imagine completă a impactului aşteptat al măsurilor astfel încât angajaţii să înţeleagă dacă salariile lor nete cresc sau scad, iar nici angajatorii şi administraţiile locale nu au fost convinşi că ordonanţa de urgenţă le va aduce beneficii”, a declarat Cseke Attila.

Liderul senatorilor UDMR a spus că Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să explice principalelor părţi implicate, pe limbajul celor cărora li se adresează acest regim fiscal, ce înseamnă din perspectiva venitului că povara contribuţiilor la asigurările sociale este suportată în totalitate de către angajaţi. În schimb, ministerul a prezentat calcule complicate.

„Ministerul nu a explicat în mod corespunzător ce justifică introducerea măsurii. Prin trecerea plăţii CAS în sarcina angajatului, de exemplu, vor fi eliminate şi situaţiile neplăcute cu care se confruntă un angajat în momentul încetării contractului său de muncă şi constată că angajatorul său nu i-a plătit în mod corespunzător contribuţia de sănătate sau contribuţia la pensie. La cabinetul meu senatorial, mai mulţi oameni au venit la mine cu astfel de probleme, căutându-şi cu disperare dreptatea. Deci, aceasta este în prezent o problemă de actualitate, care poate fi rezolvată prin trecerea plăţii contribuţiilor CAS la angajat. Dar acest aspect ar fi trebuit explicat foarte clar populaţiei. Comunicarea insuficientă a generat semne de întrebare pentru cei care au ieşit în stradă protestând faţă de modificarea Codului Fiscal sau pentru cei  care critică măsurile fiscale în diferitelor canale mass-media ", a subliniat Cseke Attila.

Senatorul UDMR a spus că Uniunea salută toate reducerile de impozite şi contribuţii care sunt durabile şi nu reduc veniturile administraţiilor locale. 

”UDMR susţine reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%, dar ne aşteptăm ca ministerul să explice din ce surse vor fi completate pierderile de venituri ale administraţiilor publice locale, care vor fi generate de reducerea impozitelor. Această problemă trebuie rezolvată până la data de 1 ianuarie, deoarece impozitul pe venitul din salarii este una dintre principalele surse ale administraţiilor locale, nu putem permite ca acestea să rămână fără aceste resurse. UDMR susţine în continuare, aşa cum a susţinut şi până acum, faptul că veniturile din taxe şi impozite trebuie să rămână în procent cât mai mare la nivel local. Proiectul nostru de lege pe această temă a fost discutat acum o săptămână şi jumătate de plenul Senatului”, a subliniat Cseke Attila.

Potrivit senatorului UDMR, este de asemenea incert dacă anul viitor va fi asigurat sau nu bugetul pentru sănătate, în condiţiile în care nivelul contribuţiei asigurărilor de sănătate scade.

„La introducerea în anul 1998 a sistemului de sănătate bazat pe contribuţia obligatorie la CASS, valoarea contribuţiei a fost de 14%, plătită în raport de 50-50% de către angajator şi salariat. În prezent acesta este de 10,7%, iar anul viitor va scădea la 10%. Se pune întrebarea de unde vor fi bani pentru menţinerea sistemului de sănătate dacă una dintre principalele sale surse de venituri se diminuează. Nu ne opunem reducerii contribuţiei de asigurări de sănătate, dar credem că Ministerul de Finanţe trebuie să găsească o soluţie liniştitoare pentru această problemă ", a mai declarat Cseke Attila.

Legiuitorul UDMR a precizat că, în prezent, prioritatea Uniunii este ca până la intrarea în vigoare a OUG să iniţieze consultări largi cu privire la conţinutul acesteia, să afle care este poziţia sferei antreprenoriale în acest subiect.

„Dacă Guvernul va oferi explicaţii acceptabile pentru toate întrebările noastre şi va fi capabil să ofere o imagine cuprinzătoare a impactului amendamentelor, atunci nu vom avea nici o obiecţie faţă de OUG. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci va trebui să intervenim în procesul ridicării la rang de lege a actului normativ şi să efectuăm schimbări în cadrul dezbaterii în parlament”, a declarat senatorul UDMR. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.