Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, afirmă, joi seară, că ”ultimii trei ani au demonstrat că administraţia liberală conduce Iaşiul în direcţia bună”, iar proiectele vor continua.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Alături de colegii mei din PNL IASI, am discutat în această seară, în şedinţa Biroului Politic Judeţean, despre situaţia politică la nivel local şi naţional, aspecte organizatorice şi calendarul de activităţi din perioada următoare”, a scris, joi seară, pe Facebook, Costel Alexe.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi  precizat că ”ultimii trei ani au demonstrat că administraţia liberală conduce Iaşiul în direcţia bună”.

”Extinderea IASI Airport, modernizarea Spitalului de Copii Sfânta Maria şi investiţiile în infrastructura medicală, progresul uriaş făcut cu lucrările la Axa Iaşi-Suceava cu care suntem aproape de finalizare, IRMC, Spitalul de Boli Respiratorii, centura uşoară de ocolire a municipiului Iaşi sunt exemple concrete de rezultate foarte bune pe care le putem obţine atunci când lucrăm uniţi, în echipă, dedicaţi scopului de a dezvolta comunitatea”, a mai scris Costel Alexe.

Acesta afirmă că proiectele vor continua: ”Tuturor ieşenilor trebuie să le mulţumim şi să îi asigurăm că vom continua să luptăm pentru binele judeţului nostru”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.