Ministrul Mediului, Costel Alexe, susţinut de PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, a afirmat, duminică, la dezbaterea ”E timpul Iaşiului”, la care participă şi premierul Ludovic Orban, că judeţul Iaşi a pierdut în ultimii 30 de ani din cauza ”luptelor”. ”Aceşti 30 de ani au arătat comunităţilor din judeţul nostru lupte, lupte între palate, lupte membrii aceluiaşi partid politic, lupte între formaţiunile politice şi cel care pierdea era judeţul”, a afirmat Alexe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Practic astăzi suntem în acelaşi moment ca a acum patru ani, ca acum opt ani, suntem nevoiţi să venim după PSD să o luăm de la capăt cu autostrada, cu spitalul regional de urgenţă, (...) cu toate proiectele importante pentru judeţul nostru”, a afirmat Costel Alexe, duminică, la dezbaterea ”E timpul Iaşiului” la care participă mai mulţi candidaţi liberali, alături de preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Alexe a arătat că judeţul Iaşi a pierdut din cauză că la nivel local au fost ”lupte între palate” şi că politicienii locali nu au făcut echipă.

”Aceşti 30 de ani au arătat comunităţilor din judeţul nostru lupte, lupte între palate, lupte membrii aceluiaşi partid politic, lupte între formaţiunile politice şi atunci când se vedea asta de la Bucureşti cel care pierdea era judeţul nostru. A lipsit viziunea, au lipsit bani, dar, de cele mai multe ori, a lipsit echipa”, a mai afirmat Costel Alexe.

El s-a arătat convins că după 27 septembrie ”cei care vor avea cel mai mult de câştigat vor fi ieşenii (..) dar mai ales vom da speranţă unei regiuni care a fost vitregită de fostele guvernări social-democrate”.

El a catalogat programul de dezvoltare locală propus de liberali pentru Iaşi ca unul ”realist, un document strategic”.

”Nu am supralicitat nimic, nu am neglijat nimic”, a afirmat Alexe.

”Nu vom împărţi comunităţile jud nostru în cele care vor fi conduse de PSD sau PNL. Pentru noi, liberalii, ieşenii nu sunt de două categorii”, a mai afirmat ministrul Mediului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.