Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european pentru dezvoltare regională, afirmă că a văzut schimbările în bine aduse de proiectele europene şi că din acest motiv va milita întotdeauna pentru o politică de coeziune consistentă, care să reducă disparităţile dintre ţări, regiuni, localităţi, apreciind că este nevoie ca această Politică să fie în continuare simplificată şi flexibilizată. Creţu face aceste afirmaţii în contextul în care se împlinesc 6 ani de la întâlnirea sa cu azil Hudák, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii de la acea vreme, unul din subiectele dezbătute fiind stadiul studiilor de fezabilitate pentru spitalele regionale din Romania finanţate din fonduri europene, cele de la Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Se împlinesc 6 ani de la întâlnirea pe care am avut-o la Luxemburg, pentru o discuţie cu Vazil Hudák, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii de la acea vreme, unul din subiectele dezbătute fiind stadiul studiilor de fezabilitate pentru spitalele regionale din Romania finanţate din fonduri europene, cele de la Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca. Cu aceeaşi ocazie am avut şi un schimb de opinii cu miniştrii de finanţe din Europa Centrală şi de Est pe tema viitorului politicii de coeziune, preocupare pe care continui să o am în prezent, aceasta fiind cea care aduce şi ţine Europa împreună”, relatează Corina Creţu, într-o postare pe Facebook.
Ea aminteşte că a fost responsabilă pentru fondurile europene acordate statelor membre, în calitate de Comisar european pentru Politica Regională.
”Am văzut schimbările în bine aduse de proiectele europene, de aceea voi milita întotdeauna pentru o politică de coeziune consistentă, care să reducă disparităţile dintre ţări, regiuni, localităţi. Este nevoie ca această Politică să fie în continuare simplificată şi flexibilizată, pentru un acces mai facil la finanţare şi pentru a deschide noi domenii de sprijin pentru comunităţile subdezvoltate”, declară Corina Creţu.
Fostul comisar european subliniază că Banca Europeană de Investiţii (BEI), braţul financiar al Uniunii Europene, are un rol esenţial pentru dezvoltarea comunităţilor şi îmbunătăţirilor nivelului de trai al oamenilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.