Cheltuirea banilor europeni, o provocare foarte mare pentru România din perspectiva capacităţii sale administrative, afirmă Corina Creţu, europarlamentar şi fost comisar european pentru Dezvoltare Regională. Creţu consideră că România poate face mai mult, în primul rând prin reducerea birocraţiei excesive. ”Am propus 80 de măsuri de simplificare care au fost adoptate de Parlamentul European, în calitate de comisar, apoi le-am votat în calitate în calitate de parlamentar, dar, din păcate, România nu le aplică. Nu doar că nu le aplică, este ţara cu cele mai mari condiţionalităţi pe care le pune peste aceste reguli europene”, a argumentat ea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Provocarea pe care o avem este aceea de a cheltui o sumă importantă de bani. O provocare foarte mare pentru România privind capacitatea sa administrativă. Ne aflăm în exerciţiul financiar 2021-2027, banii puteau fi folosiţi din iulie 2022, când au fost adoptate regulamentele, rata de absorbţie de 4%, majoritatea acestor bani sunt de fapt prefinanţări care se dau de către Comisia Europeană la începutul programelor europene pentru a putea fi asigurată cofinanţarea. Rata de absorbţie în ceea ce priveşte PNRR este de aprox 10%, deşi avem peste 9 miliarde euro transferate de către Comisia Europeană şi care stau în Trezoreria BNR pentru că nu pot fi cheltuiţi decât pe bază de facturi. Pe de altă parte, nici nu ştiu dacă guvernul poate fi acuzat că guvernul nu e fabrică de facturi”, a precizat Corina Creţu în cadrul conferinţei „România dezvoltată cu 90 miliarde euro de la UE. Ce urmează?”, organizată de G4Media şi Economedia.

Corina Creţu menţionează că fiecare oraş, judeţ sau comună a beneficiat de cele 64 miliarde euro de fonduri europene de la aderarea României şi până în prezent.

„Tangenţa fondurilor europene, 64 miliarde euro net de la aderare şi până acum se văd în fiecare localitate, în fiecare comună, nu există oraş sau judeţ care să nu fi beneficiat de aceste fonduri. Ne aflăm într-o perioadă marcată de imprevizibilitate economică, inflaţie mare, criză energetică şi climatică. Avem acest război pe continentul nostru: criza din Orientul Mijlociu, dominaţia Chinei asupra economiei globale şi o potenţială schimbare în conducerea SUA. Eu cred că România poate face mai mult în primul rând prin reducerea birocraţiei excesive. Am propus 80 de măsuri de simplificare care au fost adoptate de Parlamentul European, în calitate de comisar, apoi le-am votat în calitate în calitate de parlamentar, dar, din păcate, România nu le aplică. Nu doar că nu le aplică, este ţara cu cele mai mari condiţionalităţi pe care le pune peste aceste reguli europene, aşa numitul fenomen Gold Plating – fiecare funcţionar doreşte să se acopere cu noi hârtii, alte hârtii”, spune europarlamentarul.

Întrebată cum ar trebui să arate priorităţile de finanţare ale UE după alegerile europene, aceasta a răspuns că ar trebui urmărite domenii precum inovare, cercetare, dezvoltare, ştiinţă, reducerea barierelor comerciale pentru a crea un mediu favorabil investitorilor europeni, legiferarea domeniului digital, investiţiile în energie regenerabilă şi eficienţa energetică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.