Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, în întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, cooperare instituţională loială şi corectă şi a spus că deciziile majore de politică externă trebuie luate întotdeauna cu responsabilitate şi discernământ. Preşedintele a subliniat că ”este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României”. Guvernul precizează, într-un comunicat transmis după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pe teme referitoare la mutarea ambasadei României la Ierusalim, că premierul a precizat la discuţii că 'în calitate de şef al Guvernului are ca principală responsabilitate aplicarea programului de guvernare, inclusiv a prevederilor referitoare la politica externă, şi că are ca obiectiv principal susţinerea intereselor României. De asemenea, a subliniat necesitatea unei abordări moderate din partea tuturor actorilor implicaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Guvernul, după consultările de la Cotroceni: Premierul a declarat că, având ca principală responsabilitate implementarea Programului de Guvernare, inclusiv politics externă, are ca obiectiv principal susţinerea intereselor României

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi, la Palatul Cotroceni, consultări cu premierul Viorica Dăncilă, în urma invitaţiei adresate şefului Guvernului pentru clarificarea unor aspecte care ţin de politica externă a ţării noastre, inclusiv tema relocării ambasadei României din statul Israel. La întâlnire au mai participat viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, şi ministrul afacerilor externe, domnul Teodor Meleşcanu.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, în cadrul discuţiilor, preşedintele a subliniat că ”este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României şi că este necesar ca tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat”, pentru ca ţara noastră să rămână un actor credibil în relaţia cu Statele Unite ale Americii, la nivelul Uniunii Europene şi al NATO, precum şi în cadrul celorlalte parteneriate strategice în care ţara noastră este angajată.

Preşedintele României a atras atenţia că politica externă a ţării noastre trebuie caracterizată de constanţă şi predictibilitate, având câteva linii roşii de la care decidenţii politici nu s-au abătut niciodată, indiferent de culoarea lor politică. Schimbarea poziţiei echilibrate şi echidistante pe care România a avut-o până acum nu ar face decât să producă îngrijorare şi nelinişte, se arată în comunicat.

În acest sens, ”Klaus Iohannis a solicitat cooperare instituţională loială şi corectă, în conformitate cu cadrul legal şi constituţional în vigoare, subliniind că aceasta este conduita care trebuie să ghideze toate acţiunile Guvernului, în interesul naţional”.

”Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi membrii Guvernului prezenţi la consultările de astăzi au exprimat, la rândul lor, opinia că este nevoie de o abordare instituţională loială în ceea ce priveşte politica externă a României. Preşedintele României a evidenţiat, totodată, că deciziile majore de politică externă ale ţării noastre, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranţei naţionale şi a cetăţenilor români trebuie luate întotdeauna cu responsabilitate şi discernământ”, se mai arată în comunicat.

La discuţii a participat şi vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat-o marţi la Cotroceni pe premierul Viorica Dăncilă pentru consultări pe tema politicii externe, inclusiv a relocării ambasadei României în Israel, şeful statului precizând că Dăncilă poate fi însoţită de miniştrii de resort. Iniţiativa şefului statului vine în contextul în care, în urma unei invitaţii pe aceeaşi temă adresată ministrului de Externe Teodor Meleşcanu, prim-ministrul a precizat că nu i s-a cerut acceptul pentru o astfel de discuţie. Premierul Viorica Dăncilă a răspuns invitaţiei la consultări adresate de şeful statului, confirmând participarea la întâlnirea programată marţi, la ora 11:00, la Palatul Cotroceni.
 
CITEȘTE ȘI Viorica Dăncilă şi Teodor Meleşcanu au plecat la întâlnirea cu preşedintele Iohannis
CITEȘTE ȘI Ministrul de Externe, chemat de Iohannis pentru a da explicaţii despre blocarea declaraţiei UE care critica relocarea Ambasadei SUA la Ierusalim. Dăncilă: Preşedintele trebuie să sune dacă vrea ca un ministru să meargă la Cotroceni

"Având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu evoluţii recente din politica externă, în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Constituţie, vă invit pentru consultări în data de 15 mai a.c., ora 11:00, la Palatul Cotroceni. onsultările vizează clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă a României, inclusiv problematica relocării ambasadei României din statul Israel, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită", a scris şeful statului în invitaţie.

De asemenea, a precizat că la această întâlnire Dăncilă poate fi însoţită de miniştrii de resort.

La rândul său, Viorica Dăncilă a confirmat participarea la discuţiile cu preşedintele.

"Domnule Preşedinte, în cadrul dialogului interinstituţional, am primit invitaţia dumneavoastră la consultări pe teme de actualitate de politică externă, respectiv recentele evoluţii din Orientul Mijlociu şi relaţiile bilaterale ale României cu Statul Israel. Pe această cale, confirm participarea", a transmis ea

.Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a fost chemat la Palatul Cotroceni, marţi, de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru a-i da explicaţii după ce România, alături de Ungaria şi Cehia, a blocat o iniţiativă a Uniunii Europene lansată de Franţa şi de alte state membre UE, care critica relocarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim. Şeful statului spunea că Guvernul nu s-a consultat cu el când a acţionat pentru blocarea declaraţiei UE. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, după şedinţa BNP al PSD, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să o sune dacă vrea ca ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, să meargă la Cotroceni, adăugând că, ”dacă îşi va da acordul premierul”, ministrul va merge.

Şeful statului a mai invitat-o pe Dăncilă la discuţii pe tema conflictului Guvern - BNR, însă aceasta nu a dat curs invitaţiei.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.