Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, i-a adus un elogiu sâmbătă lui Călin Popescu Tăriceanu în cadrul congresului ALDE, spunând despre acesta că este un lider adevărat şi că s-a aflat de fiecare dată de partea bună a istoriei în cadrul PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem nevoie de lideri adevăraţi. La o conjucţie a vieţii mele şi a istoriei i-am cunoscut pe Ronald Reagan, pe Margaret Thatcher, pe Helmuth Kohl, pe Gorbaciov. Aceşi oameni aveau o viziune asupra lumii (…) Avem astfel de lideri în România? Puţini, iar unul e aici în sală. Este datoria mea să vorbesc despre el”, a spus Emil Constantinescu, referindu-se la Călin Popescu Tăriceanu, de la tribuna congresului ALDE.

Fostul preşedinte a spus că Tăriceanu a fost un om care a reuşit să aducă spiritul liberal în România, participând la reconstrucţia PNL după 1989.

”Tăriceanu a fost un om, apoi a devenit un lider care a participat la toate construcţiile democratice în momente când România era dominată de fosta securitate până în 1996. De fiecare dată, în tulburările din PNL, a fost de partea bună, corectă (…) A condus campania mea electorală şi îi mulţumesc pentru asta”, a mai spus fostul preşedinte al României.

Într-un discurs selectiv cu faptele istorice şi lung de aproape o jumătate de oră, Emil Constantinescu a explicat de ce s-a retras de pe scena politică în 2004, pentru că ”a înţeles imediat” fenomenul ”care avea să aibă consecinţe grave pentru istoria României din ultimii 13 ani”. ”Fenomenul” la care se referă Constantinescu a fost constituirea Alianţei D.A., ca urmare a faptului că ”structurile securisto-comuniste împotriva cărora am luptat au hotărât că e mai bine pentru ele să lucreze cu partide de dreapta”.

Emil Constantinescu şi-a încehiat discursul spunând că ”Tăriceanu reprezintă singura speranţă pentru un adevărat Partid Naţional Liberal”.

Sâmbătă are loc, la Parlament, congresul ALDE pentru alegerea noului preşedinte. Singurul candidat este Călin Popescu Tăriceanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.