Constantin Toma (PSD): România are nevoie urgent de un Guvern stabil/ Atac la propriul partid: Au răsturnat Guvernul din care făceau parte şi nu au pus nimic în loc. Nu sunt în stare să creeze stabilitate

Constantin Toma (PSD): România are nevoie urgent de un Guvern stabil/ Atac la propriul partid: Au răsturnat Guvernul din care făceau parte şi nu au pus nimic în loc. Nu sunt în stare să creeze stabilitate

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a lansat un nou apel pentru formarea rapidă a unui Guvern cu puteri depline, avertizând că întârzierile pot avea consecinţe economice majore pentru România. El a lansat noi critici la adresa propriului partid, spunând că deciziile care se iau în PSD nu sunt conforme cu realitatea. ”Oamenii au nevoie de un Guvern stabil, iar ei au răsturnat Guvernul din care făceau parte şi nu au pus nimic în loc. Nu sunt în stare să creeze stabilitate”, declară Toma.

CITEȘTE ȘI Olguţa Vasilescu: E domnul primar Toma de la Buzău care e mai bolojenist decât cred că toţi bolojeniştii din PNL şi, cu toate acestea, nu s-a pus problema să-l dăm afară pentru că are o altă opinie

La finalul şedinţei Consiliului Local Buzău, edilul a declarat că ţara traversează un moment critic, în contextul în care urmează evaluările agenţiilor internaţionale de rating.

"Ţara are nevoie de un Guvern care să ia decizii. Mai ales în această situaţie. Vin rapoartele firmelor de rating în luna iulie sau august şi, în situaţia în care suntem, dacă trecem în junk, va fi foarte dificil de finanţat ţara", a declarat Constantin Toma.
Acesta consideră că un executiv interimar nu poate răspunde provocărilor actuale şi că România are nevoie de un Guvern stabil, capabil inclusiv să adopte ordonanţe de urgenţă atunci când situaţia o impune.
"Un Guvern stabil poate lua deciziile necesare şi poate da ordonanţe de urgenţă pentru situaţiile care apar", a mai declarat Toma.
Totodată, Constantin Toma spune că PSD nu deţine singur o majoritate parlamentară şi că este nevoie de respectarea unui acord politic.
"Trebuie şi PSD-ul să înţeleagă că este nevoie de un acord. Nu are 50% ca partid, are aproximativ 25-26% împreună cu aliaţii şi, în aceste condiţii, trebuie să existe un acord şi să fie respectate angajamentele asumate", a declarat primarul municipiului Buzău.
De asemenea, Constantin Toma continuă criticile la adresa conducerii PSD, pe care o acuză că a generat actuala criză politică.
Edilul spune că România traversează una dintre cele mai dificile perioade de după 1990 şi că deciziile luate în interiorul partidului nu răspund realităţilor economice.
"În cea mai grea situaţie a ţării după 1990, deciziile care se iau în PSD, după părerea mea, nu sunt conforme cu realitatea. Oamenii au nevoie de un Guvern stabil, iar ei au răsturnat Guvernul din care făceau parte şi nu au pus nimic în loc. Nu sunt în stare să creeze stabilitate", a mai spus Constantin Toma.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră