Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, a declarat, joi, la Bucureşti, că problema interacţiunii dintre majoritate şi opoziţie este un subiect actual în România, având în vedere situaţia politică, însă se pot observa progrese, existând dialog între forţele politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Declaraţiile au fost făcute cu ocazia conferinţei internaţionale cu tema „Interacţiunea între majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie”, organizată sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale şi al Consiliului Europei.

"Să fim clari de la bun început: politica e politică. Nimeni nu ar trebui să se aştepte ca oponenţii politici să fie cei mai buni prieteni. Sunt prinşi într-o competiţie, uneori deosebit de puternică, între indivizi care pot avea viziuni radical diferite despre cum ar trebui guvernată societatea lor. Şi ar trebui să apreciem această dinamică, ne ţine politicienii atenţi, dar competiţia nu e război", a afirmat Battaini-Dragoni în discursul de la Palatul Cotroceni.

Ea a afirmat că toţi politicienii cu funcţii alese, dar şi toţi cei care aspiră la acest statut au responsabilitate în faţa societăţii şi trebuie să caute moduri de a se înţelege, însă oficialul european a subliniat că, acolo unde politicienii nu reuşesc să ajungă la o înţelegere, trebuie să existe instituţii puternice, dar şi un respect total pentru domnia dreptului şi standardele democratice.

"Unde politica eşuează, aceste sisteme oferă o bază solidă pentru progres. Dacă nu funcţionează, dacă majorităţile politice abuzează de autoritatea lor pentru a marginaliza opoziţia şi a promova o agendă care alienează o parte importantă a populaţiei atunci vor plăti, în cele din urmă, un preţ, pentru că vor ajunge să guverneze asupra unei societăţi divizate", a mai spus ea.

Battaini-Dragoni a adresat şi un sfat forţelor opoziţiei, afirmând că ele trebuie să "reziste tentaţiei de a-i obstrucţiona tot timpul şi în mod automatic pe cei de la putere, în loc să caute soluţii şi să se comporte constructiv", însă a criticat comportamentele majorităţii când au abordări de tipul "câştigătorul ia totul".

Oficialul european a precizat că astfel de probleme sunt "pertinente" şi pentru situaţia din România.

"Modul în care majorităţile şi opoziţiile interacţionează nu este un subiect sec sau academic. Are legătură directă cu sănătatea democraţiilor noastre, cu credibilitatea şi stabilitatea lor. E o problemă pertinentă aici, în România, având în vedere situaţia politică curentă, care noi vedem că este adresată prin dialog politic, un proces pe care noi îl susţinem puternic", a conchis ea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.