Comisia pentru administraţie a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul prin care se dezincriminează intervenţiile fără autorizaţie asupra monumentelor istorice. Este vorba despre un proiect iniţiat de un grup de parlamentari PSD, între care şi Florin Iordache. Nicuşor Dan a declarat că majoritatea parlamentară că dă liber la distrugerea monumentelor istorice, oferind un cadou extraordinar mafiei imobiliare, primarilor care încalcă legea şi funcţionarilor corupţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Mafia imobiliară, primarii care încalcă legea şi funcţionarii corupţi primesc zilele acestea un cadou extraordinar din partea majorităţii parlamentare care a decis să dezincrimineze intervenţiile fără autorizaţie asupra monumentelor istorice. Acum, parlamentarii majorităţii vor să înlăture şi acest obstacol, dând astfel liber la distrugerea monumentelor istorice. Comisia pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor a votat astăzi modificările la Legea 50/1991, propuse de mai mulţi deputaţi PSD, printre care şi Florin Iordache, care se dovedeşte astfel nu doar prietenul politicienilor penali, ci şi al rechinilor imobiliari care caută soluţii să scape de lege“, a declarat deputatul Nicuşor Dan, după adoptarea actului normativ în Comisia de administraţie

Conform acestor modificări, se elimină incriminarea intervenţiilor fără autorizaţie asupra monumentelor istorice şi, de asemenea, se elimină şi incriminarea continuării construcţiei după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii a decis oprirea lucrărilor, a precizat el.

„Toate aceste fapte grave, care vor duce la distrugerea monumentelor istorice, dar şi la înmulţirea construcţiilor fără autorizaţie, de tipul blocului din sectorul 5, ars aproape total în urmă cu puţină vreme, vor fi sancţionate cu amenzi contravenţionale, după ce legea va trece şi de votul plenului Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională. Aceste modificări sunt aşteptate şi de mulţi funcţionari din primării şi chiar de către primari care au încălcat legea cu bună ştiinţă. Unul dintre aceştia este chiar primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, care, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti, a demolat ilegal fosta Şcoală 80 şi a construit, tot ilegal, actualul sediu al Primăriei Sectorului 3, iar după adoptarea de către Parlament a acestor modificări, Robert Negoiţă plăteşte câteva mii de lei amendă contravenţională şi scapă, iar distrugerea monumentelor continuă“, spune Nicuşor Dan.

„Având în vedere faptul că proiectul iniţiat de Florin Iordache şi alţi deputaţi PSD nu are susţinea guvernului, solicit public PSD să ceară deputaţilor săi să nu voteze în plen aceste modificări care vor deschide calea distrugerii patrimoniului istoric“, încheie deputatul.

Proiect de lege prevede abrogarea lit. a) a art. 24 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Acest articol prevede în prezent, la litera a, că reprezintă infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte: executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) , c) , e) şi g) , cu excepţiile prevăzute de lege. Potrivit articolului 3 alineatul 1, construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructura de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru: lit. b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil – teren şi/sau construcţii, laconstrucţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate; lit c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, reţelele şi dotările tehnico-edilitare, branşamente şi racorduri la reţele de utilităţi, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătăţiri funciare, lucrările de instalaţii de infrastructură, lucrările pentru noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente; lit. e) lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice; lit. g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este decizională.

Guvernul a dat un aviz negativ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.