Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, marţi, că specialiştii analizează motivele pentru care Azomureş a intrat într-o perioadă de oprire a producţiei şi vor fi găsite soluţii pentru ca activitatea să fie reluată. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că, la 31 decembrie, expiră contractul de gaze al Azomureş, încheiat la un preţ foarte bun, iar această oprire a producţie vine pentru a preîntâmpina turbulenţa de pe piaţa gazelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Nicolae Ciucă a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre situaţia de la Azomureş.
 
“Am discutat această problemă încă de la finele săptămânii trecute, am discutat cu ministrul Energiei, am discutat cu ministrul Agriculturii pentru că producţia de la Azomureş este foarte necesară producătorilor agricoli. De asemenea, ieri am avut o discuţie pe acest subiect, rămânând ca factorii de răspundere să continue să analizeze care este realitatea, care sunt motivele reale pentru care s-a intrat în această perioadă de oprire a producţiei şi desigur împreună vom găsi  soluţii. Nu pot să vă spun acum ce vom face pentru că se analizează”, a explicat Nicolae Ciucă. 
 
De asemenea, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat în aceeaşi conferinţă de presă, că Azoremuş şi-a mutat reviziile din vară în această iarnă pentru a preîntâmpina această turbulenţă pe piaţa gazelor naturale.  
 
“Azomureş funcţiona la jumătate din capacitate, funcţiona doar cu linia 4 pentru că a fost un accident la Azomureş pe linia 3, funcţiona la jumătate din capacitate. Contractul lor de gaze la un preţ foarte bun expira la 31 decembrie şi au luat decizia să oprească pe o periodă de o lună sau două luni şi să îşi mute reviziile care erau planificate în vară tocmai pentru a preîntâmpina această turbulenţă pe piaţa gazelor naturale să o mute în perioada aceasta de iarnă”, a explicat ministrul Energiei. 
 
Azomureş a anunţat sistarea temporară a activităţii de producţie, din cauza preţului prea mare la gaz.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.