Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat luni, după şedinţa coaliţiei, că a transmis că o prioritate pentru Guvern trebuie să fie sancţiunile la adresa Federaţiei Ruse, precizând că, ”atâta timp cât susţinem financiar regimul din Rusia, acest regim va continua, şi pentru noi este o problemă de siguranţă naţională”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt trei mari priorităţi ale Guvernului, în această perioadă, în primul rând starea economică. Dacă nu ai o economie sănătoasă, dacă nu gestionezi bine economia, degeaba vrei să faci, sau încerci să ai şi alte obiective pentru că nu o să poţi să le duci la îndeplinire. Trebuie să ne concentrăm ca economia să fie bine administrată”, a spus Florin Cîţu, precizând că ”în primele două luni de zile economia a fost administrată suboptimal”.

Potrivit preşedintelui PNL, ”al doilea lucru important este gestionarea acestei crize umanitare”.

”Fără o economie puternică, fără resurse la buget, nu putem să gestionăm optim această criză umanitară, şi toată lumea, toată Europa se uită la noi cum gestionăm această criză şi trebuie să facem faţă şi să arătăm că România poate”, a spus el.

Liderul liberal a arătat că ”a treia prioritate, foarte importantă, este ”să impunem aceste sancţiuni ruşilor, să facem mai mult în această perioadă”. 

”România trebuie să fie mult mai dură în acest context. Vedem companii din întreaga lumea care se retrag şi pierd milioane de euro. Am spus-o, din punct de vedere personal, că atâta timp cât susţinem financiar regimul din Rusia, acest regim va continua, şi pentru noi este o probemă de siguranţă naţională.

Despre efectele războiului asupra României, Florin Cîţu a spus că ”Trebuie să ne hotărâm cu ce răspundem, cu ce măsuri răspundem unui şoc energetic care deja a început” şi a adăugat că ”speră că este un buffer considerabil la Ministerul Finanţelor.

”Când ai un buffer financiar bun, poţi să ai timp să iei o decizie bună. Dacă nu ai un astfel de buffer, atunci vei avea, vei fi forţat de situaţie să iei decizii rapide şi de obicei se vede că acele decizii sunt greşite”, a spus el.

Despre creşterea de preţuri, Cîţu a arătat că premierul Ciucă a anunţat deja o Ordonanţă care plafonează preţurile, care se vor aplica după luna aprilie. ”Premierul a anunţat impactul bugetar ce 14,5 miliarde, la momentul respectiv, dar pe net era mai mic, se lua în calcul supraimpozitarea companiilor”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.