Senatorul PNL Florin Cîţu s-a declarat indignat de faptul că în Parlament ”se minte cu cifre”, declaraţia sa vizându-l pe ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, în cadrul dezbaterilor din Senat asupra moţiunii simple ”<> ministrului Mişa, un film prost despre faliment, cu acces gratuit”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am o supărare şi două indignări. În primul rând sunt supărat pentru că la începutul anului am spus că implementarea acestui program de guvernare va duce la dezastru şi haos în România. Astăzi, după zece luni, aflăm exact acest rezultat. Sunt indignat pentru că se minte în Parlamentul României, se minte cu cifre. Iarăşi, sunt indignat pentru că mă aşteptam ca domnul Ionuţ Mişa să vină direct cu demisia aici. Văd că nu a adus-o şi în continuare doreşte să stea în acest portofoliu. Ce aţi făcut de când aţi preluat acest portofoliu arată că rămâneţi doar un preceptor. Niciodată nu veţi putea juca în liga băieţilor care înţeleg cu ce se mănâncă macroeconomia. Trebuia să vă daţi de mult demisia”, a declarat Florin Cîţu de la tribuna Senatului.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a susţinut luni, în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii simple din Senat, că situaţia economică a României este mai bună decât în 2016, iar direcţia de dezvoltare este apreciată de investitori şi de organisme internaţionale.

”Situaţia economică este incomparabil mai bună decât în anul 2016. România se situează în acest moment printre cele mai dinamice economii ale Uniunii europene, iar direcţia de dezvoltare este apreciată de investitori şi organisme internaţionale. România înregistrează a doua creştere economică din UE, 6,1%, după Malta, iar aceasta reprezintă singura cale pentru îmbunătăţirea nivelului de trai”, a susţinut Ionuţ Mişa în cadrul dezbaterilor din Senat.

Ministrul Finanţelor a mai susţinut că unul dintre obiectivele politicii fiscal-bugetare pentru anul acesta, care a stat la baza construcţiei bugetului pe anul 2017, a fost alocarea unor sume importante pentru susţinerea investiţiilor prin prioritizarea acestora în funcţie de relevanţa lor.  

”În primul semestru din 2017, conform datelor din bilanţurile contabile, cifra de afaceri pe total economie a depăşit 609 miliarde lei, în creştere cu 9,5% faţă de semestrul 1 din 2016. De asemenea, profitul brut a crescut cu 8,4%, conducând la o rată a profitabilitţii de 6%. Nivelul disponibilităţilor în lei şi valută la dispoziţia trezoreriei statului aflate în soldul contului curent general al trezoreriei la această dată acoperă peste 7 luni necesar brut de finanţare. MFP a obţinut cel mai scăzut cost istoric pentru maturitate la euroobligaţiuni în valoare de 1 miliard de euro, cea mai mică dobândă obţinută de România vreodată”, a mai spus Mişa înainte de a fi întrerupt deoarece a depăşit timpul alocat pentru a vorbi.

PNL a depus marţea trecută, la Senat, moţiunea simplă prin care critică ”politica falimentară” a Guvernului şi cere demisia lui Ionuţ Mişa din funcţia de ministru al Finanţelor. Moţiunea este semnată şi de senatorii USR şi PMP.

”Scumpirile la combustibili, electricitate, gaze şi credite nu au nevoie de traducere în limba română din «finanţista» domnului ministru Mişa. Se văd cu ochiul liber, se simt la buzunar. Actuala putere de stânga din ţara noastră a reuşit, în doar zece luni, să ciuruiască bugetul României prin cheltuieli populiste, să omoare investiţiile şi să scoată România cu un picior afară din Uniunea Europeană pe seama depăşirii angajamentelor legate de deficitul bugetar”, se arată în moţiunea simplă redactată de PNL şi semnată şi de USR şi PMP.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.