Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti şi a precizat că jertfa acestora nu trebuie să fie uitată. Şeful Guvernului a adăugat că marţi îi omagiem pe aceştia deoarece ei „au făcut posibil ca noi, românii, să trăim astăzi într-o ţară democratică, eliberată de teroarea deceniilor în care dictatura comunistă strivea destinul României, al unui întreg popor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Îi omagiem astăzi pe toţi deţinuţii politici anticomunişti, care au făcut posibil ca noi, românii, să trăim astăzi într-o ţară democratică, eliberată de teroarea deceniilor în care dictatura comunistă strivea destinul României, al unui întreg popor.
 
Sunt oameni pentru care dorinţa de a apăra libertatea şi demnitatea societăţii în care trăiau a însemnat mai mult decât propria suferinţă. O mare parte din viaţa lor au fost vânaţi, ei şi familiile lor, de temuta maşinărie represivă a regimului totalitar, iar mulţi au murit sau au fost ucişi în temniţele comuniste, departe de familii, uitaţi sau stigmatizaţi de societatea acelor vremuri.
 
Cei care am trăit acele timpuri întunecate din anii de comunism le suntem datori pentru preţul prea greu pe care l-au plătit în numele libertăţii şi al drepturilor fundamentale de care românii erau privaţi atunci. Suferinţa şi jertfa celor care au avut curajul să se opună autorităţilor totalitare nu pot şi nu trebuie uitate!
 
Am încredere în puterea noastră, cetăţeni şi autorităţi deopotrivă, de a veghea împotriva oricărui derapaj antidemocratic şi de a nu ne lăsa influenţaţi de mesaje populiste şi conspiraţioniste care încearcă să manipuleze situaţii dificile, cum este actuala criză sanitară şi să ne deturneze din drumul pe care ni l-am ales”, a scris Florin Cîţu marţi pe Facebook. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.