Primul ministru Florin Cîţu consideră că există "un risc real" ca sursele de energie să aibă tarife mai mari în iarna care urmează, iar în acest context anunţă că doreşte adoptarea mai rapid a legii consumatorului vulnerabil, care i-ar putea sprijini financiar pe cei cu venituri mici în ceea ce priveşte plata facturilor la energie. Astfel, Cîţu doreşte ca legea care se află la Camera Deputaţilor şi care este programată a intra în vigoare anul viitor să producă efecte de la începutul anului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Florin Cîţu a afirmat că doreşte să găsească soluţii pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte creşterea tarifelor la sursele de energie, el arătând că a discutat cu actorii din domeniu pentru a înţelege cât din majorările de tarife se datorează dereglementării pieţei şi cât se datorează altor cauze.

"Pentru termen mediu şi lung soluţiile sunt investiţiile. Nu există altă soluţie. Dacă vrem să rezolvăm problema producţiei de energie şi să nu avem aceste fluctuaţii ale pieţei ai nevoie de o capacitate de producţie internă mai mare. (...) În plus, trebuie să creştem şi conectivitatea, pentru că şi aici ajută, sunt ţări în UE care au energie, la un moment dat, mai ieftină şi putem să importăm de acolo mai ieftin", a declarat Florin Cîţu, joi seară, la TVR.

Premierul a catalogat drept "un risc real" posibilitatea ca preţurile la energie să crească în iarna următoare, iar în acest context autorităţile vor să grăbească adoptarea legii consumatorului vulnerabil, care se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

"Este un risc real - aici trebuie să fim foarte oneşti şi transparenţi cu oamenii - este un risc de a avea o creştere a preţului la iarnă şi atunci am cerut şi ministrului Energiei, dar vom avea discuţii şi în coaliţia de guvernare să grăbim legea consumatorului vulnerabil. (...) Aş vrea să grăbim termenele. Ea intra în vigoare de anul viitor, din octombrie, parcă, aş vrea să aduc totul la 1 ianuarie 2022", a adăugat premierul.

Cîţu nu a exclus ideea ca actul normativ să fie adoptat în sesiune extraordinară, pentru că este "o problemă care trebuie rezolvată cât mai repede".

El a susţinut că pentru această iarnă are "câteva idei de a reduce factura" şi pentru cei cu venituri medii, care ar putea fi afectaţi de o creştere semnificativă a facturilor, el indicând ca posibilă soluţia compensărilor, în aşa fel încât o parte din factură să fie plătită de la buget. 

Conform lui Florin Cîţu, preţurile la energie sunt în media înregistrată în Uniunea Europeană, în timp ce salariile sunt mai mici.

Primul ministru a explicat că o parte din creşterea preţului la sursele de energie vine şi din majorarea certificatelor care permit folosirea de energie poluate de la 20 de euro anul trecut, la aproape 55 de euro anul acesta, iar în acest context el a subliniat importanţa trecerii la energie verse şi renunţarea la sursele poluante de producţie a energiei.

Premierul Florin Cîţu preciza că a discutat cu ministrul Energiei Virgil Popescu şi reprezentanţii ANRE, OPCOM, Transelectrica şi Consiliul Concurenţei pentru a înţelege mai bine situaţia creşterii preţurilor la energie şi gaze. Şeful Executivului a adăugat că va identifica rapid cele mai bune soluţii pentru ca lumea să treacă bine peste iarna care va veni şi discuţiile pe subiect vor fi reluate săptămâna viitoare.

Conform proiectului de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie realizat de Ministerul Muncii, consumatorii consideraţi vulnerabili pot primi ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, pentru gaze naturale pentru energie electrică sau combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este, conform proiectului, de 810 lei/persoană în cazul familiei şi de 1.445 lei în cazul persoanei singure.

Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat este, conform aceluiaşi proiect, de 250 lei/lună pentru gaze naturale; de 500 lei/lună pentru energie electrică şi de 80 lei/lună pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.