Premierul Florin Cîţu a declarat, luni seară, după ce trei pacienţi internaţi în unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeş au murit din cauza unei defecţiuni la instalaţia de oxigen, că a cerut ministrului de Interne o anchetă rapidă şi transparentă şi că toţi vinovaţii trebuie să răspundă. După declaraţia de presă, Raed Arafat dă explicaţii în legătură cu incidentul

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

UPDATE - ”Toţi vinovaţii pentru ce s-a întâmplat în această seară trebuie să răspundă”, a afirmat premierul.

”În această seară încă o tragedie în România la Spitalul Victor Babeş, trei persoane au decedat. În acest moment nu ştim de ce. Condoleanţe familiilor îndoliate. Din ce ştim până acum, se pare că este un accident, dar  a început şi o anchetă. Am vorbit şi cu ministrul de Interne, după această declaraţie mă voi întâlni şi cu ministrul de Interne, dar am vorbit şi la telefon, i-am cerut ca această anchetă să fie cât mai rapidă şi transparentă pentru că toţi vinovaţii pentru ce s-a întâmplat în această seară, trebuie să răspundă”, şi-a început premierul declaraţia.
 
El a subliniat că suntem într-o luptă şi într-un război cu această pandemie de un an de zile, presiunea pe spitale este foarte mare, pe secţiile de Terapie Intensivă este foarte mare şi că trebuie cu toţii să ajutăm, referindu-se la campania de vaccinare, singura soluţie în acest moment. 
 
”Din partea noastră, de ce am ieşit în această seară şi este foarte important, am văzut că administratorii sau reprezentanţii statului fug în aceste momente, fug de comunicare. cetăţenii au nevoie de comunicare în aceste momente, au nevoie să venim să le explicăm, de aceea l-am adus pe domnul Arafat să explice excat ceea ce s-a întâmplat. Nu mai trebuie să fugim de comunicare, trebuie să venim în faţa românilor şi să explicăm ce s-a întâmplat”, a conchis premierul.
”În continuare vom pune resurse şi vom încerca să avem mai multe paturi de Terapie Intensivă, aşa cum am cerit acum 2 luni de zile pentru că în  continuare suntem în această luptă cu pandemia. Nu putem să garantăm acum că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla, sper că nu se vor mai întâmpla şi sper să avem resursele să trecem cât mai bine, dar ca să reducem presiunea şi să ne asigurăm că nu se va mai întâmpla, trebuie să  avem o campanie de vaccinare de succes. Ele merg mână în mână, în acest moment”, a subliniat prim-ministrul, precizând că Raed Arafat va oferi precizări.
FOTO: Inquam Photos / George Calin
FOTO: Inquam Photos / George Calin
 

ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Guvernului au anunţat, luni seară, că vor avea loc declaraţii de presă susţinute de premierul Florin Cîţu. 

Declaraţiile sunt programate de la ora 23.00, la Palatul Victoria. 

Declaraţia vine în contextul în care trei pacienţi au murit, luni seară, după intrarea în stop cardio-respirator ca urmare a unei defecţiuni la instalaţia de oxigen a unităţii mobile de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.