Premierul Florin Cîţu a anunţat, duminică, măsuri după protestul de la metrou pe care-l consideră ilegal. Premierul cere recuperarea prejudiciului de la cei care se fac vinovaţi, constituirea Metrorex ca parte civilă în procesul de recuperare a sumelor, dar şi reducerea salariului cu o zi pentru toţi cei care au participat. ”Nu voi permite să fim şantajaţi”, a afirmat premierul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nimeni nu este mai presus de lege!  Şi ca să mă asigur, acestea sunt măsurile pe care le impun, ca urmare a acţiunii ilegale de la metrou, condusă de fostul deputat PSD, Ion Rădoi:

- recuperarea prejudiciului la nivelul societăţii comerciale şi imputarea sumei stabilite ca prejudiciu celor care se fac vinovaţi;

- constituirea Metrorex ca parte civilă în evantualele procese de recuperare a daunelor;

- Metrorex va stabili clar cine a participat la acţiunea ilegală şi va reduce salariul acestora cu o zi;

- instituţiile statului trebuie să-i ajute pe cetăţenii şi societăţile comerciale să recupereze pierderile cauzate de acţiunea ilegală;

- sesizări penale care au fost deja făcute”, a scris, duminică, pe Facebook, Florin Cîţu.

Premierul afirmă că nu va permite şantajul.

”În mandatul meu, nu voi permite să fim şantajaţi de un grup de oameni organizaţi în stil mafiot. Aşa cum e firesc, orice negociere se va face cu respectarea strictă a legii. REFORMA companiilor de stat continua”, afirmă prmierul.

Circulaţia metrourilor a fost blocată, vineri, după ce câteva sute de angajaţi ai Metrorex au coborât pe calea de rulare.

Protestul, considerat ilegal de către autorităţi, s-a încheiat vineri seară.

Metrorex a depus plângere pentru terorism, iar ministrul Cătălin Drulă a sesizat DNA.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.