Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, miercuri, despre anunţul lui Marcel Boloş că a acceptat să preia funcţia de ministru al Digitalizării, că el nu i-a făcut această propunere şi că aştepta o propunere din partea colegilor din Ardeal. Liderul PNL a arătat că va fi o şedinţă a conducerii PNL, joi, în care se va lua o decizie.
”Aici am văzut câteva comentarii bizare. Eu nu i-am făcut această propunere domnului Boloş. Eu aşteptam o propunere din partea colegilor din Ardeal”, a spus Cîţu, întrebat despre afirmaţiile lui Marcel Boloş.
Preşedintele PNL a menţionat că partidul va avea un BPN mâine, în care se va lua decizia privind portofoliul Cercetării şi Digitalizării.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”În BPN se va lua o decizie cine va fi propunerea, aştept propunerea cu susţinerea respectivă, să fie, bineînţeles, o propunere politică, şi după aceea vom decide”, a spus el.
”Mâine voi vedea propunerea colegilor mei din Ardeal şi apoi vom vedea”, a mai spus Cîţu, întrebat dacă noul ministru trebuie să fie membru PNL.
Fostul ministru al Fondurilor Europene Marcel Boloş a confirmat, marţi, că a acceptat propunerea colegilor săi liberali pentru a deveni următorul ministru al Digitalizării. Boloş susţine că, dacă nu va avea rezultate, se va retrage.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...