Premierul Florin Cîţu afirmă că discuţia despre un paşaport de vaccinare este prematură, campania de vaccinare la nivel european fiind la început. ”În momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare nu poţi să vorbeşti despre un paşaport pentru vaccinare”, afirmă premierul, precizând că Guvernul nu are mandat să discute cu alte guverne în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu avem această discuţe în acest moment, este prematur. În momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare nu poţi să vorbeşti despre un paşaport pentru vaccinare. Dacă vom avea toată populaţia vaccinate, atunci da”, a declarant, vineri, Florin Cîţu, întrebat despre introducerea unui paşaport de vaccinare.

 Premierul a precizat că ”nu există niciun astfel de mandate la nivel de Guvern”.

”Guvernul nu a dat un astfel de mandat niciunui ministru. Opinia în acest moment ste că nu putem să discutăm despre aşa ceva. Când avem doar o mică parte din populaţie, chiar dacă noi suntem printre ţările avansate din Uniunea Europeană care au o campaiede vaccinare de success”, a adăugat prim-ministrul.

Acesta a precizat că ste nevoie să avanseze campania de vaccinare nanite de a se putea discuta despre un astfel de paşaport.

Întrebat dacă s-ar putea impune noi restricţii, având în vedere creşterea numărului e cazuri, Cîţu a afirmat: ”Este adevărat, am văzut şi eu şi am văzut şi pe stradă oameni care au început să se relaxeze şi să nu mai poate mască, ceea ce nu ne putem permite. (…) Nu ne putem permite acum să nu respectăm regulile . Trebuie să respectăm toate regulile de până acum, dacă nu vrem să pierdem ceea ce am câştigat”.

Grecia şi Ciprul au încheiat, fiecare separat, câte un acord turistic cu Israelul care le permite cetăţenilor lor vaccinaţi să călătorească fără restricţii cu ajutorul unui ”paşaport verde”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.