Premierul desemnat Florin Cîţu a declarat, întrebat cum vede afirmaţiile lui Dacian Cioloş în care îl critică pe Sorin Cîmpeanu, propus ministru al Educaţiei, că în coaliţia de guvernare există înţelegerea de a nu comenta asupra candidaţilor celorlalte formaţiuni politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Eu ştiu că în coaliţie avem o înţelegere de a nu a comenta, şi nu am văzut declaraţiile, de a nu comenta asupra candidaţilor altor formaţiuni politice. Aceasta este ceea ce pot să spun acum”, a declarat Florin Cîţu, întrebat miercuri la Parlament, cum vede afirmaţiile lui Dacian Cioloş.

Chestionat ce înseamnă faptul că Dacian Cioloş a făcut astfel de comentarii, Florin Cîţu a răspuns: „Nu am văzut. Daţi-mi voie să văd şi după aceea să discutăm, dacă există astfel de declaraţii. Eu vă spun doar că noi în coaliţie avem această înţelegere de a nu comenta”.

Dacian Cioloş afirmă, miercuri, că are o „nemulţumire” cu privire la prezenţa lui Sorin Cîmpeanu în Guvern, întrucât modul în care acesta a acţionat în ultimii ani „e departe” de felul în care ar trebui să fie un parcurs politic decent o referinţă pentru educaţia din România.

Liderrul PLUS a exprimat că partenerii de coaliţie nu au avut posibilitatea de a interveni asupra propunerilor făcute de partide.

Guvernul Cîţu a primit votul de încredere al Parlamentului cu 260 de voturi „pentru” şi 186 „împotrivă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.